Primăriile din judeţ, îndrumate în privinţa înmatriculărilor
Primăriile au fost ghidate de o circulară a Prefecturii cu privire la înregistrările de vehicule pe care le pot face
Prefectura Covasna a transmis zilele acestea o circulară către toate primăriile județului, arătând în aceasta principiile de bază privind aplicarea prevederilor referitoare la procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie de către consiliile locale a unor categorii de vehicule conform prevederilor legale în vigoare.
Potrivit unui comunicat de presă al Instituției Prefectului, consiliile locale pot înregistra următoarele vehicule: mopede, tractoare care nu se supun înmatriculării - a dispărut noţiunea de tractor rutier odată cu intrarea în Uniunea Europeană, maşini şi utilaje autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole, forestiere care păstrează sau care nu păstrează caracteristicile de bază ale unui tractor, precum şi vehicule cu tracţiune animale; în acest context, Prefectura a atras atenția că remorcile nu se înregistrează la consiliile locale.
Astfel, Prefectura arată că înregistrarea vehiculelor se realizează de către consiliile locale pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul proprietarii vehiculelor respective. Procedura de radiere şi de înregistrare a vehiculelor de către consiliile locale se stabileşte prin hotărâre a consiliului local, cu avizul consultativ al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Înregistrarea se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la această operaţie. La înregistrare, vehiculelor li se atribuie plăcuţe cu un singur număr de înregistrare, acestea trebuind să aibă fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră - pentru vehiculele înregistrate la consiliile locale.
În acest sens, circulara Prefecturii explică faptul că numărul de înregistrare al vehiculelor înregistrate la consiliile locale se compune din denumirea localităţii şi denumirea abreviată a judeţului, scrise cu litere cu caractere latine majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.
Pentru a evita confuziile, Instituția Prefectului a prezentat și noțiunile de moped, tractor agricol sau forestier și mașină sau utilaj autopropulsat pentru lucrări.
Astfel, mopedul este descris ca fiind vehiculul cu două, trei sau patru roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cmc sau un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală este de cel mult 4 kW. Tractor agricol sau forestier este orice vehicul cu motor, cu roţi sau şenile, având cel puţin două axe şi o viteză maximă constructivă egală cu sau mai mare de 6 km/h, a cărui funcţie principală rezultă din puterea sa de tracţiune şi care este conceput în special pentru a tracta, împinge, purta sau acţiona anumite utilaje, interschimbabile destinate lucrărilor agricole sau forestiere, ori tractării remorcilor agricole sau forestiere; el poate fi adaptat pentru transportul unei sarcini în contextul unei activităţi agricole sau forestiere şi/sau poate fi echipat cu scaune pentru persoane (însoţitori). Maşina sau utilajul autopropulsat pentru lucrări reprezintă vehiculul autopropulsat special conceput şi construit pentru efectuarea de lucrări şi care, datorită caracteristicilor sale constructive, nu este adecvat pentru transportul pasagerilor sau al mărfurilor. Autovehiculele pe şasiul cărora sunt montate diverse utilaje nu sunt considerate maşini autopropulsate pentru lucrări.