Primăria Sfântu Gheorghe: Nu vor fi îndepărtate simbolurile naționale plasate cu ocazia zilei de 15 martie
Primăria Sfântu Gheorghe răspunde Prefecturii printr-un nou comunicat de presă.
„Instituția Prefectului - Județul Covasna a somat conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe să arboreze şi drapelul României lângă steagul Ungariei. În legătură cu această somație, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe informează pe toți cei interesați că la comemorarea festivă din 15 martie, invitatul special și vorbitorul de onoare va fi dr. Lázár János, ministru, Şef al Cabinetului Prim-ministrului Ungariei. Astfel, drapelul Ungariei va fi arborat lângă steagul României numai cu ocazia vizitei dânsului pe ziua de 15 martie.
În momentul de față, pregătindu-se de comemorarea festivă în cinstea aniversării a 170 de ani de la Revoluţia şi Lupta de Independenţă din 1848–1849, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a decorat centrul orașului cu panglici de culori naționale ungurești, piața Libertății cu drapel național unguresc, și câteva străzi cu cocarde. Niciunul dintre aceaste simboluri nu este drapelul oficial al Ungariei, drapelul național unguresc nefiind același lucru cu drapelul Ungariei.
Primarul Antal Árpád-András a declarat următoarele în legătură cu somația Prefecturii: „Sărbătorim ziua de 15 martie de 170 de ani în Transilvania, în Ținutul Secuiesc. Din 1989 încoace arborăm simbolurile naționale în fiecare an. Se pare că în acest an, în anul centenarului, unii ne-ar contesta și acest drept.”
Conform Hotărârii de Guvern nr. 1.157/21.11.2001, minoritățile etnice – constituite în organizații, uniuni sau asociații la nivel național – pot folosi la acțiunile specifice și însemnele proprii. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a plasat panglicile, drapelul și cocarde de culori naționale ungurești în spiritul acestei Hotărâri”, arată comunicatul Primăriei Sfântu Gheorghe.
Intră AICI să vezi comunicatul de presă transmis de Prefectură.