Primăria Întorsura Buzăului concesionează teren pentru un parc eolian
Primăria Întorsura Buzăului concesionează o suprafaţă de 15 hectare de teren în vederea construirii unui parc eolian, sperând că această investiţie va îmbogăţi considerabil bugetul local.
Primarul oraşului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă, a declarat luni că parcul eolian ar urma să fie amplasat într-o zonă cunoscută sub denumirea „Dealul taberei”, unde vântul bate cu intensitate foarte mare.
Terenul ar urma să fie concesionat pe o perioadă de 49 de ani, prin licitaţie publică, iar potrivit estimărilor aici ar putea fi „plantate” între 20 şi 40 de turbine eoliene.
„Ne-am gândit la acest proiect încă de acum trei ani pentru că vânt este din belşug şi e o resursă pe care am putea-o valorifica în mod eficient (...) Sperăm să se găsească investitori interesaţi pentru că afacerea este foarte profitabilă, ar putea câştiga foarte mulţi bani. Şi noi, bineînţeles, am avea avantaj pentru că prin încasarea redevenţei anuale pe teren am creşte veniturile la bugetul local, iar astfel am putea co-finanţa proiecte de dezvoltare”, a declarat Leca Băncilă.
Parcul eolian nu este singura idee ce vizează folosirea energiilor alternative în judeţul Covasna.
Asociaţia întreprinzătorilor mici şi mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) pledează de mai mulţi ani pentru înfiinţarea culturilor bioenergetice.
Directorul executiv al asociaţiei, Vajda Lajos, declara că în întregul judeţ există cel puţin 10.000 de hectare de teren necultivate de pe urma cărora nu se obţine nici un fel de profit şi care ar putea fi însămânţate cu salix (o specie de salcie n.r.) care este folosită cu succes în loc de lemn, rumeguş ori gaz metan în mai multe ţări europene.
Potrivit conducerii Direcţiei Agricole Covasna, în judeţ sunt cultivate cu salix 57 de hectare.