ACTUALITATE 26 ianuarie 2018

Primăria din Sfântu Gheorghe, interesată de ce vor cetățenii

de Iulia Drăghici - Taraș | 952 vizualizări

Autoritățile locale propun locuitorilor orașului un chestionar online despre investițiile prioritare

Un chestionar cu aproximativ 40 de întrebări legate de investițiile și activitățile ce urmează a fi derulate în Sfântu Gheorghe va fi disponibil de luni pe site-ul primăriei, a transmis joi, într-o conferință de presă, Antal Árpád. Autoritățile vor să știe care sunt interesele cetățenilor din punct de vedere al investițiilor, însă punctează că prioritățile vor fi stabilite nu în funcție de dorințele majorității, ci de oportunitățile de finanțare, fie europeană sau guvernamentală.   

„Acest chestionar online va fi lansat cel târziu luni, deci va apărea pe site-ul primăriei. Formatul diferă față de cele din ani anteriori, în sensul în care în acest chestionar vor fi enumerate 40 de investiții sau activități ale primăriei și rugămintea noastră este ca cetățenii să spună cât de importantă este pe o scală de la 1 la 5 activitatea sau investiția respectivă”, a spus Antal Árpád, amintind de asemenea că astfel de acțiuni au mai avut loc și în alți ani.

„În urmă cu mai mulți ani am mai avut o inițiativă de consultare a cetățenilor vizavi de buget printr-un chestionar online. Practic, cetățenii aveau posibilitate să împartă bugetul orașului pe diferite categorii în funcție de prioritățile lor. Pentru noi este important să vedem care sunt prioritățile cetățenilor. Suntem din când în când criticați de unii sau alții că prioritățile noastre nu sunt cele cu ale unor persoane. Știm foarte bine că fiecare cetățean are prioritățile proprii”, a explicat acesta.

Potrivit primarului, scopul chestionarului este de a stabili care sunt activitățile sau investițiile considerate foarte importante sau importante pentru cetățenii orașului. Acesta a punctat și faptul că principalul criteriu de stabilire a listei de priorități nu va fi însă această listă întocmită de cetățeni, ci  mai degrabă oportunitățile de finanțare europeană.

„Trebuie să subliniez faptul că de foarte multe ori și prioritățile noastre se schimbă în funcție de posibilitățile și de ofertele de obținere a fondurilor pentru diferite investiții și vă pot da exemple concrete: întotdeauna schimbăm prioritățile în funcție de ce fonduri europene pot fi atrase, iar aceste lucruri sunt decise de alții și nu de noi. Așa, de exemplu, în anii următori, una dintre priorități va fi modernizarea transportului în comun pentru că putem obține fonduri europene pe acest domeniu și probabil vor fi cetățeni care vor considera că ar fi alte priorități, dar pentru care nu vom putea obține fonduri guvernamentale sau europene”, a explicat edilul covăsnean.

Lansarea chestionarului online vine în contextul în care încă de luni bugetul pe anul 2018 a fost publicat spre consultare publică pe site-ul instituției și la sediu. Până pe 6 februarie, cetățenii au posibilitatea să transmită păreri și observații legat de acesta.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.