ACTUALITATE 15 iulie 2010

Primăria Baraolt va prelua Spitalul

de Ana Sidon | 633 vizualizări
„Cu ce preţ?”, se întreabă însă primarul Nagy Istvan, care solicită ca datoriile unităţii medicale să fie achitate După ce iniţial a refuzat să semneze protocolul de preluarea a Spitalului din Baraolt, pe motiv că dorea mai multe informaţii concrete și date privind activitatea și datoriile unităţii, primarul Nagy Istvan a decis în cele din urmă să accepte preluarea. Condiţia este însă ca Ministerul Sănătăţii să achite datoria de peste 200.000 de lei acumulată în ultima perioadă.

„Cu ce preţ?”, se întreabă însă primarul Nagy Istvan, care solicită ca datoriile unităţii medicale să fie achitate

După ce iniţial a refuzat să semneze protocolul de preluarea a Spitalului din Baraolt, pe motiv că dorea mai multe informaţii concrete și date privind activitatea și datoriile unităţii, primarul Nagy Istvan a decis în cele din urmă să accepte preluarea.

Condiţia este însă ca Ministerul Sănătăţii să achite datoria de peste 200.000 de lei acumulată în ultima perioadă.

Primarul este însă în continuare foarte sceptic cu privire la viabilitatea Spitalului și la modul în care va fi susţinută în continuare activitatea lui.

„Voi semna, normal că avem nevoie de Spital, dar cu ce preţ?! Veniturile din Baraolt sunt sub media judeţeană, cele mai mici din Covasna, iar dacă un Spital nou și cu mai puţine paturi decât noi, ca la Întorsura Buzăului, este considerat de Spitalul Judeţean că nu are acoperire economică, cum are al nostru, care este vechi?”, s-a întrebat retoric primarul.

Va fi nevoie de disponibilizări

Nagy Istvan a arătat că din o sută de paturi câte avea înainte, Spitalul va rămâne cu 74, iar ca specialiști au numai 6 medici, numărul personalului medical fiind mai mic decât cel auxiliar.

„Am 102 oameni din care 6 medici. D-voastră aţi veni aici să vă faceţi o injecţie în coloană?! Nu pot forţa primarii din comunele învecinate să dea bani, mai sunt și comune din Brașov în jur și mai degrabă romii lor sunt clienţii Spitalului nostru, că dacă ai o afecţiune serioasă te duci într-un Spital serios. Ăsta e adevărul crunt”, a mai afirmat edilul.

Potrivit acestuia, din totalul de angajaţi vor trebui disponibilizaţi cam 20, și a subliniat că dorește achitarea datoriilor de peste 200.000 de lei acumulate spune în trei luni.

În opinia primarului, acest proces nu ar fi o descentralizare, ci tot o centralizare mascată.

Nagy a explicat că el dorește dezvoltarea zonei și schimbarea ei în bine, dar nu poate atâta timp cât nu doresc mai mulţi acest lucru și cât la nivelul de conducere al unor instituţii din toate domeniile funcţionează adevărate „găști” care își îndrăgesc poziţia și ţin cu dinţii de ea.

Cele patru spitale de interes judeţean și local – Spitalul Judeţean Fogolyan Kristof, Spitalul Orășenesc Covasna, Spitalul Baraolt și Spitalul Municipal Târgu-Secuiesc au trecut în grija autorităţilor locale.

Protocoalele au fost semnate recent de primarii orașelor implicate, precum și de conducerea Consiliului Judeţean, excepţie făcând primarul din Baraolt, Nagy Istvan, care a afirmat la acea vreme că va semna după ce în contract vor fi cuprinse și anexele referitoare la situaţia unităţii medicale.

Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a dat asigurări că toate datoriile spitalelor, care au depășit termenul de scadenţă, vor fi acoperite la următoarea rectificare bugetară. Suma datorată la nivel naţional ajunge la 170 de milioane de euro, acumulată în mare parte între anii 2005 – 2008.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cititor, 15 iulie 2010
"Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a dat asigurări că toate datoriile spitalelor, care au depășit termenul de scadenţă, vor fi acoperite la următoarea rectificare bugetară. Suma datorată citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.