Preoții se pregătesc de un protest amplu
Zeci de mii de persoane sunt aşteptate pe 1 septembrie la un miting împotriva sentinţei date în „Cazul Mikó”.
Din ce în ce mai multe persoane se alătură preotului reformat din Bicfalău, Sántha Imre, care protestează în fața Liceului Teoretic „Székely Mikó” împotriva deciziei magistraților de la Buzău, care l-au condamnat pe fostul secretar de stat Markó Attila la pedeapsă cu închisoare cu executare, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu.
Pe data de 1 septembrie preoții maghiari din județul Covasna vor să organizeze un protest amplu, la care așteaptă să participe zeci de mii de oameni. Între timp preotul de la Bicfalău își va continua protestul pentru ca acest caz să nu fie dat uitării. Săptămâna aceasta printre protestatari s-a numărat și primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, dar și Markó Attila. Acesta din urmă a declarat că solidarizează cu toți cei care sunt solidari cu el, și susține că nu are niciun dubiu asupra faptului că Biserica Reformată a fost proprietara clădirii Mikó.