Prefectura susţine reabilitarea sediului TAM
Prefectura Covasna va susține atragerea de fonduri de la București pentru reabilitarea clădirii fostului Cinema Arta, devenită între timp sediul Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) Sfântu Gheorghe. În același timp, Prefectura susține și trecerea Casei de Cultură a Sindicatelor în proprietatea orașului.
Prefectul Dumitru Marinescu a declarat luni că va susține proiectul de reabilitare și modernizare a clădirii fostului Cinema Arta și a spus că este de acord cu faptul că Primăria Sfântu Gheorghe trebuie ajutată în acest demers.
„Categoric vom face demersuri ca să aducem fonduri pentru reabilitare și cred că da, este posibil să obținem bani. Ce e păcat însă e că avem și alte clădiri care se degradează – mă refer la Casa de Cultură a Sindicatelor, care ar trebui folosită, fiind o clădire destul de tânără. Deocamdată însă, nu a venit la noi nicio solicitare din partea nimănui să o preia, deși da, Primăria și-a exprimat interesul. Și da, aș susține o astfel de solicitare – căci nu văd pe nimeni altcineva capabil să o gestioneze”, a declarat prefectul Marinescu.
Potrivit primarului Antal Árpád, reabilitarea și modernizarea clădirii de la fostul Cinema Arta costă undeva la un milion de euro – bani pe care municipalitatea nu-i are în totalitate. Tocmai de asta, Antal a lansat recent un apel public la reprezentanții comunității româneşti, cerându-le să susțină investiția prin atragerea de fonduri. În ceea ce privește Casa de Cultură a Sindicatelor, Primăria ar prelua-o, însă aici problemele de natură juridică împiedică o astfel de decizie, deocamdată.