Prefectura Covasna vrea o nouă strategie pentru romi
Prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, a iniţiat o întâlnire a Grupului mixt de lucru pentru problemele romilor, iar alături de acesta şi reprezentanţii altor instituţii doreşte să realizeze o strategie referitoare la implementarea proiectelor ce se adresează comunităţii rome.
Dumitru Marinescu a declarat că la nivelul primăriilor din judeţ există strategii pentru comunităţile rome, însă de cele mai multe ori acestea sunt abandonate sau lăsate de izbelişte, din varii motive. Drept urmare, Marinescu ar dori ca strategiile să fie analizate şi actualizate, astfel încât să se realizeze o listă de priorităţi a problemelor cu care se confruntă romii, să se identifice liderii locali ai romilor şi să se revitalizeze activitatea Biroului Judeţean pentru romi, astfel încât măcar o parte din chestiunile care privesc această comunitate să fie clar cunoscute, pentru a se identifica soluţii.
„Pregătim acest plan referitor la comunităţile rome, deorece primăriile, în afară de trei-patru, nu au niciun minim de strategie. Trebuie să identificăm clar situaţiile din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Valea Crişului, Sânzieni, Belin, Ghelinţa, Zăbala, Hăghig, Baraolt, Vâlcele – acolo unde există comunităţi mari de romi”, a arătat prefectul.
Potrivit acestuia, cea mai acută problemă a romilor este cea a locurilor de muncă, deoarece cei mai mulţi dintre ei nu au studii sau calificări, drept pentru care majoritatea se complac în a fi beneficiari de ajutoare sociale, în timp ce mai prestează şi alte munci.
„Locurile de muncă stabile pentru romi reprezintă o situaţie ideală, dar trebuie să recunoaştem că ar fi o utopie, chiar de am vrea să facem un program în acest sens. O altă problemă este cea a frecventării învăţământului şi este ştiut faptul că doar alocaţiile de stat şi Programul cornul şi laptele îi motivează”, a mai spus Marinescu.
Prefectul a ţinut să arate că sunt localităţi în care sporul demografic a crescut atât de mult în ultimii ani, încât şcolile nu mai au spaţii de clase, aşa că se ţin cursuri în schimburi, iar una dintre aceste localităţi este Vâlcele. Fost primar al comunei Vâlcele, prefectul Dumitru Marinescu a spus că dacă populaţia comunei era de 3.300 de locuitori în 2000, aceasta a ajuns la 4.350 de locuitori în 2012. Și asta în condiţiile în care, potrivit Recensământului din 2011, întregul judeţ Covasna are doar 1.000 de romi declaraţi oficial.
Prefectura susţine proiectele Alutus
În context, Dumitru Marinescu a declarat că tocmai pentru a veni în ajutorarea comunităţilor rome, instituţia pe care o conduce susţine proiectele recent lansate de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus. Respectivele proiecte se referă la împădurirea a trei hectare de teren şi înfiinţarea unui Centru de colectare a fructelor de pădure, ambele în comuna Vâlcele.
Din datele oferite de prefect, prin proiectul „Plantăm fapte bune” al Asociaţiei Alutus vor fi plantaţi la Vâlcele, în zona cunoscută sub denumirea Poiana Grebului din Araci, 15.000 de puieţi de fag, tei şi alte specii de copaci. În acţiune vor fi implicaţi 500 de voluntari, printre care şi romi.
Al doilea proiect va deschide la Vâlcele un Centru de colectare a ciupercilor, plantelor medicinale şi fructelor de pădure. Proiectul va oferi cinci locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi, care se vor ocupa de ambalarea produselor, în vreme ce romii din localitate vor fi cei care vor umbla după ciuperci, zmeură, mure şi plante medicinale. Centrul va fi deschis într-o clădire pe care o pune la dispoziţie Primăria Vâlcele, în vreme ce Asociaţia se va ocupa de amenajare şi dotări.