ACTUALITATE 25 iulie 2011

Prefectura a somat CL Aita Mare să demonteze panoul cu inscripţia „Ţinutul Secuiesc“

de Mediafax | 476 vizualizări
Prefectura Covasna a somat Consiliul Local (CL) al comunei Aita Mare să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă conform căreia panoul cu inscripţia „Ţinutul Secuiesc“ din localitate trebuie demontat. Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Prefectura a trimis, săptămâna trecută, o somaţie către Consiliul Local al comunei Aita Mare cu privire la

Prefectura Covasna a somat Consiliul Local (CL) al comunei Aita Mare să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă conform căreia panoul cu inscripţia „Ţinutul Secuiesc“ din localitate trebuie demontat.

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Prefectura a trimis, săptămâna trecută, o somaţie către Consiliul Local al comunei Aita Mare cu privire la situaţia panoului cu inscripţia "Ţinutul Secuiesc".

Gyorgy Ervin a menţionat că există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care trebuie respectată, drept urmare panoul trebuie demontat de autorităţile locale, în acord cu somaţia Prefecturii privind intrarea în legalitate în acest caz.

Potrivit sursei citate, CL Aita Mare are la dispoziţie 30 de zile ca să îndepărteze panoul.

„Cel mai probabil, acest panou de la Aita Mare va fi demontat“ ş, a conchis prefectul Gyorgy.

În 29 mai 2008, Consiliul Judeţean Covasna a amplasat, la Aita Mare, un panou cu inscripţia "Szekelyfold-Ţinutul Secuiesc-Szeklerland".

În 2009, Tribunalul Covasna a hotărât, în urma unei acţiuni depuse de Prefectură, anularea autorizaţiei de construcţie pentru panoul respectiv.

Prefectura ceruse anularea autorizaţiei după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a stabilit că aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate.

Ulterior, Curtea de Apel Braşov a pronunţat o sentinţă definitivă şi irevocabilă împotriva recursului formulat de Consiliul Judeţean Covasna în acest dosar. Astfel, Consiliul Judeţean Covasna era nevoit să îndepărteze panoul de la Aita Mare, însă acest lucru nu s-a întâmplat şi între timp panoul a fost transmis în administrarea Consiliului Aita Mare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
ion, 26 iulie 2011
Acum ca se da jos si placa asta iar se supara secuii. Astia seamna intr-un fel cu oltenii daca au orgoliu satisfacut e bine in rest numai au nevoie de nimic, ce drumuri ce poduri ...
secuiul, 26 iulie 2011
Apoi, daca hotararea este pe numele Cons. judetean, atunci Prefectul nu are ce sa faca la Primarul din Aita Mare. Comuna Aita Mare, sau Primarul acestuia nu au avut calitate procesuala in proces. De citeste integral
Primar_la_Hetea, 26 iulie 2011
Pai el n-ar fi vrut sa o trimita, da e constrans saracul.
vasy, 26 iulie 2011
In sfarsit.Ma intreb de ce a durat asa de mult pentru ca prefectul sa trimita acea somatie in vreme ce exista o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila de 2 ani.Ar trebui trasi la raspundere citeste integral
secuiul, 26 iulie 2011
Consiliul local Aita Mare nu a montat tabloul. Acesta a fost montat de Presedintele CJ. Pe de altă parte CL este un organ deliberativ. Ce dracu Podul nu e, dar e tablou cu Tinutul Secuiesc... citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.