ACTUALITATE 19 septembrie 2011

Prefectul solicită instituţiilor publice să monteze plăcuţe bilingve

de Mediafax | 410 vizualizări

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a solicitat instituţiilor publice din judeţ să monteze plăcuţe bilingve cu denumirile acestora.

Prefectul a declarat că legea privind folosirea limbii oficiale a statului trebuie respectată, dar la fel de importantă este şi respectarea legislaţiei privind folosirea limbii minorităţilor.

Gyorgy Ervin a spus că, potrivit prevederilor legale, prefectul asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în acele unităţi administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste 20%.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că, potrivit legii, inscripţiile tuturor instituţiilor deconcentrate cu sediul în Sfântu Gheorghe trebuie să fie bilingve şi Prefectura a trimis în mai multe rânduri scrisori de atenţionare directorilor care au făcut abstracţie de lege.

„Cu toate acestea mai sunt lipsuri, dovadă petiţia unui cetăţean din municipiul de reşedinţă de judeţ care a enumerat câteva instituţii care au inscripţiile exclusiv în limba română. Legea este pentru toţi, Instituţia Prefectului va studia fiecare caz şi va lua măsurile care se impun”, a spus Gyorgy Ervin.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
dany, 20 septembrie 2011
In sfarsit, s-a terzit si domnul prefect!
LESUCA DIN HETEA, 20 septembrie 2011
INCA UN PAS SPRE DEPLINA INTELEGERE.STATI FRUMOS LA PANDA SI II DATI INAINTE CU TUPEU.ASA FACURA SI CEI DIN ELVETIA.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.