Prefectul György Ervin îi răspunde lui Victor Ponta: „Nu cred că românii din judeţ ar putea să îmi reproşeze ceva”
Prefectul de Covasna, György Ervin, spune, referitor la afirmaţiile preşedintelui PSD, Victor Ponta, potrivit cărora prefecţii din Covasna şi Harghita nu aplică legile acestei ţări şi nu urmăresc aplicarea legilor, că nu crede că românii din judeţ ar putea să îi reproşeze ceva.
Prefectul György Ervin a declarat că declaraţia liderului PSD, Victor Ponta, în ceea ce priveşte activitatea prefecţilor din Covasna şi Harghita face parte din lupta politică pentru postul de prefect.
„Ei sunt politicieni, se luptă pentru postul de prefect, ceea ce este şi normal undeva, fiind unul dintre posturile importante dintr-un judeţ. În rest, să vină şi să ne controleze, dacă într-adevăr aşa este cum spune domnia sa. Eu nu am cunoştinţe
El a afirmat că un prefect, în special în judeţe precum Covasna şi Harghita, este tot timpul „între ciocan şi nicovală”.
„Orice hotărâre luăm, una dintre părţi, ori cea maghiară, ori cea română, va fi nemulţumită, dar asta este situaţia în aceste două judeţe. (...) Consider că ne facem treaba echilibrat, echidistant, întocmai în spiritul legii, se poate întâmpla să şi greşim, dar acest lucru se constată de către organele de control abilitate şi nu la conferinţe de presă”, a spus György Ervin.
Liderul PSD, Victor Ponta, i-a cerut sâmbătă premierului Mihai Răzvan Ungureanu să analizeze activitatea prefecţilor din Covasna şi Harghita.
Victor Ponta a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că îi va adresa primului-ministru Mihai Răzvan Ungureanu o scrisoare deschisă, prin care îi va cere să analizeze "imediat" şi să ia măsuri, aşa cum a promis la învestirea Guvernului său, privind respectarea legii de către reprezentanţii Executivului în teritoriu.
Potrivit lui Ponta, prefecţii din judeţele Covasna şi Harghita nu aplică legile acestei ţări şi ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu nu urmăresc aplicarea legilor.
„O să primesc de la colegii mei de aici materialele pe care le trimit domnului Ungureanu, referitoare la noua Lege a educaţiei, care nu se aplică în Covasna şi Harghita în ceea ce priveşte finanţarea copiilor români. Mă refer la examenele de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, care impun condiţii nelegale, şi mă refer la aplicarea în Harghita şi Covasna a deciziilor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întâmplător condus tot de către un maghiar, pe care eu îl respect, ca persoană”, a afirmat preşedintele PSD.