Prefectul de Covasna: „Este o rușine, ca în centrul orașului Sfântu Gheorghe, să avem o asemenea clădire”
Prefectul județului Covasna, Ráduly István, a declarat marți că va iniția în curând discuții cu cei interesați să administreze fosta Casă de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, care, în mod ideal, se va finaliza cu un proiect de hotărâre de guvern. Demersul ar vrea să rezolve problema dreptului de proprietate și utilizare, astfel încât clădirea mamut, acum victimă a unui incendiu puternic, să nu mai fie un pericol pentru cetățeni.
Invitații la discuțiile care vor sta la baza noului proiect de hotărâre vor fi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, dar și reprezentanți ai sindicatelor.
„Este o rușine, ca în centrul orașului Sfântu Gheorghe, în spatele Grupului Statuar „Mihai Viteazul”, să avem o asemenea clădire. (...) La momentul potrivit o să vă spun cum o să fundamentăm proiectul de hotărâre, dar nu în 30 de zile. Vreau să stau de vorbă cu toată lumea, să văd care este treaba. Până la urmă, dreptul la folosință înseamnă și anumite obligații”, a declarat prefectul județului Covasna, Ráduly István.
Acesta a subliniat și că Instituția Prefectului nu poate interveni în a rezolva litigiul, însă că va încerca să ajute la a se găsi o cale, pentru că situația nu mai poate continua așa.
„Prefectura nu are nicio competență de a interveni în litigiul privind proprietatea dintre fostele sindicate și Primăria Sfântu Gheorghe, dar este foarte clar că situația actuală este nesustenabilă. Incidentul din acest sfârșit de săptămână arată că nu este «doar» cazul unei clădiri cândva reprezentative, complet distruse, ci aici s-a ajuns la o situație catastrofală, fiind un miracol că nu s-au pierdut vieți omenești în incendiul de sâmbătă dimineața. (...) Consider că sindicatele s-au dovedit incompetente să întrețină această clădire, întrucât nu au făcut nimic pentru a o menține în funcțiune. Au lăsat să se deterioreze complet și să devină un pericol public pentru locuitorii orașului. Este imperios necesar să se găsească o cale legală pentru a transfera clădirea în proprietatea consiliului local sau, eventual, a consiliului județean, care să o folosească în beneficiul comunității locale, și în acest sens ne gândim la elaborarea unui nou proiect de hotărâre de guvern”, a mai declarat Ráduly István, într-un comunicat de presă transmis după conferință.
Tot la conferința de presă de marți, prefectul a punctat că a solicitat Primăriei Sfântu Gheorghe să îngrădească imobilul și să ceară poliției locale să patruleze mai des în zonă. Măsura se dorește a fi o protecție, dar nu pentru clădire, cât pentru cetățenii iubitori ai „turismului de catastrofă” care ar putea fi atrași de „obiectiv”.
„Primăria nu prea are nicio obligație să pună acolo polițiști locali care să păzească. Asta este obligația proprietarului. Cine e proprietarul? Statul. Tocmai din această cauză, am solicitat și de la Jandarmerie și de la Poliția națională, să fie mai frecvent patrulele acolo. Dar primăria nu clădirea trebuie să o păzească, ci să obstrucționeze accesul cetățenilor, să nu mai intre în clădire”, a mai spus Ráduly István.
De asemenea, prefectul a spus că, pe lângă ancheta poliției, deschisă pentru a se afla cine a pus incendiul, a fost inițiată și o verificare a Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a se stabili care este acum starea structurii clădirii.
Ráduly István a reamintit și că Prefectura a mai încercat, în trecut, mai exact în 2014, să lămurească problema proprietății. Pe vremea când Marius Popica era prefect, instituția a depus un proiect de hotărâre de guvern prin care s-a propus ca imobilul să fie trecut din proprietatea privată a statului și din administrarea sindicatelor, în proprietatea publică a statului, iar de aici în proprietatea publică a Municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local, astfel încât să poată fi restaurat și să funcționeze în continuare ca instituție de cultură. Dar demersul nu a avut finalitate.
În cele din urmă, prefectul a spus că ar fi minunat dacă această clădire ar fi redată circuitului cultural, pentru că oricum județul are nevoie de săli de spectacole mari.