ACTUALITATE 2 iulie 2018

Precizări privind circulația tractoarelor și ATV – urilor

de Covasna Media | 1573 vizualizări

Urmare a mai multor solicitări ale cetățenilor referitoare la circulația tractoarelor și ATV – urilor pe drumurile publice, polițiștii specializați din cadrul Serviciului Rutier fac următoarele precizări:

  • În cazul tractoarelor care au aplicate plăcuțe de înmatriculare mai vechi de 15 ani, este necesară verificarea acestora la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule din cadrul Prefecturii dacă sunt sau nu înmatriculate. În caz pozitiv, acestea pot circula dacă au ITP și RCA valabile, iar în caz că sunt radiate trebuie înmatriculate sau înregistrate conform legii.
  • Pentru conducerea pe drumurle publice a unui tractor care tractează două remorci este necesar permisul de conducere BE sau CE cu o remorcă (în funcție de masa maxim autorizată a ansamblului, conform anexei nr. 1 la O.U.G. 195/2002 rep.)
  • Pentru tractoarele sau utilajele agricole care nu circulă pe drumurile publice, legislația rutieră nu prevede obligativitateea dotării acestora cu trusă medicală, triunghi reflectorizant și stingător, de asemenea nici nu trebuie să aibă verificarea tehnică sau asigurare RCA.
  • Orice deplasare pe drumul public este considerată circulație, inclusiv traversarea drumului public care separă un teren agricol de altul. În cazul producerii unui accident în timpul traversării drumului public se consideră că vehiculul a circulat pe segmentul respectiv de drum.
  • Vehiculele de tip ATV care circulă pe drumurile publice trebuie înregistrate sau înmatriculate conform categoriei pentru care sunt omologate de RAR, indiferent de frecvența, durata sau lungimea deplasării.

Compartimentul de Comunicare al IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.