PP-DD, din nou alături de popor
Filiala Covasna a Partidului Poporului strânge ajutoare pentru sinistraţii inundaţiilor de săptămâna trecută
Președintele organizației județene a PP-DD Covasna, Ioan Huntai, face un apel către locuitorii din municipiul Sfântu Gheorghe și din județul Covasna să îmbrățișeze inițiativa președintelui fondator Dan Diaconescu, a președintelui Simona Alice Man, a prim-vicepreședintelui Diana Voiculescu și a secretarului general Liviu Neagu, care împreună cu mai mulți membri ai partidului s-au deplasat în zonele afectate de inundații, însoțiți de un convoi de 6 camioane cuprinzând alimente, îmbrăcăminte, pături și saltele.
În acest sens, organizația județeană Covasna a deschis începând de vineri, 20 septembrie, două centre de colectare a ajutoarelor în municipiul Sfântu Gheorghe: în fața magazinului Șugaș și la sediul PP-DD Covasna din strada 1 Decembrie 1918 nr. 67, unde pot dona atât îmbrăcăminte, pături, rechizite, cât și produse alimentare. Centre similare se deschid în toate localitățile din județul Covasna unde PP-DD are organizații locale. Programul centrelor de colectare este zilnic între orele 9-18. Cei care sunt interesați de donații financiare, le pot face prin contul RO81 BRDE 426S V604 4190 4260 deschis la Banca Română de Dezvoltare (BRD).
„Avem obligația morală cu toții să fim aproape de suferința semenilor noștri, prilej prin care putem demonstra fiecare cât de buni cetățeni suntem. Pe această cale rog personal toate organizațiile județene și organizația municipală să ni se alăture în această campanie umanitară” – a declarat președintele PP-DD Covasna, Ioan Huntai.