ACTUALITATE 18 noiembrie 2015

Povestea doamnelor care duc „lupta de viață” ca șofer de taxi

de Sever Ioan Miu | 193 vizualizări

În trafic, ca și în stațiile de taxi, sunt o prezență insolită. La Sfântu Gheorghe, din câte am reușit să aflăm, sunt vreo patru. Te uiți la ele și-ți imaginezi cum îndură mitocănia clienților și prejudecățile colegilor. Apoi vorbești cu două dintre ele și descoperi, dincolo de clișee, două povești de viață unice. Una dintre ele s-a apucat de taximetrie ca să-și crească fiicele. Cealaltă a ajuns să trăiască din condus după ce i-a murit o fată. Despre cum și-au croit, și cu ajutorul volanului, drumul în viață cele două doamne, citiți în rândurile de mai jos.

Trei fete și două slujbe

Doamna Stefán Ibolya, o femeie între două vârste, lucrează de luni până sâmbătă, după un program flexibil, dar în general între 8 dimineața și 8 seara. Doamna Bajkó Márta are 68 de ani şi muncește de la 6 seara la 6 dimineața, de luni până duminică. „Se întâmplă să muncesc zi de zi, timp de trei luni, după care adun zilele libere și mă văd cu familia. Plec o săptămână și îmi anunț clienții”, spune Bajkó Márta.

„Am început acum 15 ani”, ne povestește Stefán Ibolya. „Pe atunci eram contabilă, iar într-o perioadă am făcut și contabilitate, și taximetrie. Dimineața la serviciu, după-amiaza la taxi. Iar acum 14 ani am rămas să fac doar taximetria, pentru că timpul de lucru mi-l fac singură”, spune, deopotrivă timidă și încrezătoare, doamna Ibolya. „Am trei fete, trebuia să-mi programez și timpul și banii. Fetițele nu au avut de suferit, eram acasă când era nevoie”, adaugă ea.

O curbă în drumul vieții

Tatăl lui Bajkó Márta a fost taximetrist, iar ea, înainte să ştie să scrie și să citească, stătea pe genunchii lui și ținea volanul cu mânuțele. Dar a ajuns să lucreze în comerț, mai ales ca merceolog. Apoi, o curbă bruscă în drumul vieții i-a schimbat și cariera. Una dintre cele două fiice a murit de o boală necruțătoare, la opt luni de la diagnosticare.

După tragedie, doamna a fost pe punctul de a face un gest disperat. A fost puternică, însă, și a rămas în viață, trăindu-și existența de pensionară înconjurată de gânduri. Asta până într-o zi când un medic a sfătuit-o să muncească din nou.

A distribuit ziare o vreme, mergând pe jos la abonații din zona Sălii Sporturilor. Apoi, acum 10 ani s-a apucat de taximetrie, peste jumătate din această carieră de taximetrist lucrând numai noaptea.

Clienții beți pot fi o problemă

Indiferent că lucrează ziua sau noaptea, clienții beți pot fi o problemă pentru orice taximetrist, cu atât mai mult pentru o femeie. Stefán Ibolya spune că a reușit să evite problemele, ținând la distanță atât bețivii, cât și bărbații îndrăzneți, întrucât „clientul e client și-atât”. În cazul romilor, pe care unii taximetriști îi evită, Stefán Ibolya zice că nu există pădure fără uscături în nicio etnie. „Sunt și țigani care mai sunt de treabă, sunt și pe care îi refuz pentru că nu pot să-i duc, de pildă când îmi vin cu saci de fier. Sunt și maghiari și români pe care i-am refuzat, dacă sunt probleme cu clientul ai dreptul să-l refuzi”, spune Stefán Ibolya, dând exemplul unui client pus pe înjurat.

„Stătea în mașină și nu scotea două cuvinte fără să înjure, trăgea geamul și striga pe geam la pietoni și la șoferi: 'De ce stai acolo și nu te duci mai încolo?'. Nu mi se pare potrivit când stai în mașină să urle cineva la tine. I-am spus că altă dată nu-l mai iau pentru că nu am de ce să-l ascult, eu nu înjur în general și chiar nu-mi lipsește”, spune Stefán Ibolya, c-un zâmbet aflat între jenă și haz de necaz.

A văzut bătăi ca-n filme

Dacă și ziua se pot refuza clienți, venirea întunericului poate ușura situația. „La noi, noaptea, dacă e un client mai dubios, regula este să pună banii jos și apoi să mergi”, explică Bajkó Márta. „Dacă-s chiar în stare avansată de ebrietate nu îi transport, legea îmi permite să nu-l transport odată ce e prea băut. Apoi, oamenii în general și chiar și bețivii mă respectă, văzând că sunt femeie, nu am avut atâtea probleme ca alți colegi”, subliniază doamna Márta. „Nu am chemat poliția decât o singură dată, când un bărbat de pe stradă a dat cu pumnii și picioarele și mi-a lăsat urme pe mașină. Poliția a venit în nici 10 minute”, spune șoferița, care a văzut, în timpul programului, „bătăi ca-n filme”. „Ori se lasă cu mâini și picioare rupte, ori cu sânge”, punctează Bajkó Márta.

Până să se lovească de gesturile necugetate ale bețivilor și cele mitocănești ale altor clienți, femeile taximetrist se pot întâlni cu prejudecățile bărbaților, majoritari în această meserie. Stefán Ibolya, prima femeie din familia ei care face o astfel de meserie, spune că a fost mai greu la început, dar s-a acomodat. „Au fost prejudecăți din partea colegilor. Totuși, ca taximetrist ești pe cont propriu, nu e că stai toată ziua cu colegii la un loc”, spune Stefán Ibolya. În ceea ce o privește, Bajkó Márta spune că nu a avut necazuri cu colegii și că este prietenă cu ei.

Şugaş, stația în care depinzi de colegi

Mulți taximetriști ni s-au plâns de stația de la magazinul Şugaş, unde șoferii trebuie să stea la rând. „Acolo este astfel făcută stația încât nu poți să ieși decât la rând. Dacă nu e liber locul de parcare, nu poți să ieși, iar dacă-ți urcă clientul în mașină nu prea se dă deoparte colegul din față. Mai sunt și excepții, dar sunt unii chiar răuvoitori. Dacă e o mașină în față și clientul ar vrea să meargă cu tine, sunt colegi pe care-i poți ruga sau, chiar dacă nu-i rogi, se dau la o parte, dar altul nici dacă-l rogi nu se dă”, ne explică Stefán Ibolya situația de la Şugaş.

„Sunt taximetriști care nu sunt binevoitori și clienți care, chiar din cauza asta, nu vor să se urce la ei. Probabil că sunt mai morocănoși cu clientul. Iar dacă acesta din urmă se urcă la tine, taximetristul respectiv se supără. Sunt clienți care spun că mai bine așteaptă decât să meargă cu persoana respectivă”, adaugă ea.

„În loc de sânge, am benzină”

Tot în fața magazinului Şugaş se află o intersecție de care se plâng mulți șoferi. Și doamnei Bajkó Márta i se pare dificilă această intersecție când merge cu mașina proprie, în timpul zilei, nu în timpul programului său nocturn. Cu lucrările din centru pare să se împace, spunând că sunt necesare. „Am clienți care mi se plâng de aceste lucrări, dar eu sunt un simplu om, nu am ce face”, spune ea.

Stefán Ibolya e mai nemulțumită de schimbările din centru: „Nu e bine că sus la parc s-a făcut sens unic, pentru că a blocat foarte mult circulația. Toată circulația este acolo pe pod și vine jos la semafor, așa se aglomerează la orele de vârf... Nu avea rost, după părerea mea”. Nici circulația de la Şugaş spre centru și spre stadion nu e pe placul taximetristei: „De la Şugaş spre parc s-au făcut două sensuri, iar spre Primărie se circulă pe două benzi, acum se aglomerează, că sunt multe mașini”.

Bune sau rele, unele drumuri pot fi şi foarte lungi. Drumul cel mai lung cu taxiul pentru Stefán Ibolya a fost până la Arad. A fost și până la București, până la Aeroport, unde aveau nevoie clienții. Bajkó Márta a mers cu clienții până la București, Cluj sau Târgu Mureș dar spune că la cât a mers cu taxiul sau cu mașina personală, ar fi putut înconjura pământul. „Pot să zic că-n loc de sânge, am benzină-n vene”, spune ea, încrezătoare.

„O luptă cu sufletul meu”

Au probleme cu traficul și cu unii clienți, ba, una dintre ele, și cu unii colegi. Te poți întreba de ce continuă cele două doamne să lucreze ca taximetrist, dincolo de motivația materială.

„Vreau să fac meseria asta cât am posibilitatea. Când erau mici, fetele mele erau mândre de mine și sunt și acum, că eu mă apuc de tot. Îmi place să experimentez și îmi plac provocările. Am și carnetul categoria D+E, mă gândeam într-un timp să fiu șofer pe TIR”, spune Stefán Ibolya, taximetrista între două vârste.

„Nu-mi place să vină lumea la mine la o cafea și să stăm să bârfim, nu-mi place bârfa. Nu vreau să mă plictisesc. Nu-mi place să stau la un loc, vreau să am mișcare, și în jurul meu se mișcă lumea”, spune Bajkó Márta, taximetrista de 68 de ani.

„Am trecut de multe necazuri, cel mai mare fiind pierderea fetei. Îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că am scăpat de o tragedie și totuși am putere să lucrez, am speranță în viață. Dacă faci pas cu pas, poți să regăsești țelul în viață”, subliniază, conducând prin întuneric, Bajkó Márta. Apoi adăugă: „Asta e luptă de viață, cu mine însămi. O luptă cu sufletul meu”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.