Pompierii covăsneni au avut 6 intervenții după furtuna de marți noapte
Furtuna care a răvășit și județul Covasna în noaptea de marți spre miercuri nu a rămas fără consecințe. Pompierii covăsneni au fost chemați în șase situații de urgență, printre care incendii și arbori puși la pământ.
Incendiile au vizat atât o locuință, din localitatea Sărămaș, dar și un adăpost de animale din Angheluș.
Așadar, bilanțul în urma furtunii a fost, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, Alexandru Marian Rechițean, următorul: „două incendii izbucnite la adăpost de animale și la o casă, doi arbori puși la pământ în urma fenomenelor meteorologice periculoase din ultimele 24 de ore și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la doi stâlpi de înaltă tensiune, unde s-a raportat inițial pericolul izbucnirii unui incendiu, iar pompierii din cadrul ISU Covasna au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor”.
În ceea ce privește incendiul izbucnit la Sărămaș, din fericire focul a fost lichidat rapid de cetățeni, până la sosirea echipajelor de pompieri.
Arborii doborâți au făcut probleme la Sfântu Gheorghe și Ojdula, iar stâlpii de înaltă tensiune unde s-a cerut intervenția pompierilor au fost în Valea Crișului și Arcuș.
Județul Covasna a fost vizat de coduri galbene și portocalii de vijelii în ultimele zile. De exemplu, și miercuri, 30 august, între orele 12:00 și 23:00, estul Transilvaniei, estul Munteniei și Moldova au fost sub avertizare meteo de cod portocaliu de instabilitate atmosferică, vânt, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină.