ACTUALITATE 12 iunie 2016

Plecări și veniri la Sepsi OSK

de Sever Ioan Miu | 4465 vizualizări

Conducerea clubului de fotbal Sepsi OSK a anunțat noi fotbaliști care-i vor fi alături în Liga a II-a. Printre aceștia, Hadnagy Attila, care a debutat acum 13 ani la Oltul Sfântu Gheorghe, pentru a evolua printre cei mai buni jucători la echipe ca FC Brașov și FC Botoșani, pe prima scenă a fotbalului intern. Tot la Sepsi OSK, dar pe banca tehnică, a venit și Polgár László. Antrenor la FC Oltul Sfântu Gheorghe în momentul debutului lui Hadnagy, Polgár va fi acum antrenorul principal la Sepsi OSK.

„Cu inima și picioarele la Sfântu Gheorghe”

„Sunt foarte bucuros că am ajuns acasă, după 13 ani de exil”, și-a început declarația Hadnagy Attila. „Am jucat cinci ani jumate la FC Brașov, trei ani la Petrolul, trei ani jumate la FC Botoșani. Acum, la 35 de ani, ușor-ușor am ajuns acasă. Vreau să demonstrez că sunt jucătorul acela pe care l-a iubit toată lumea, pentru care a strigat tot stadionul”, a mai spus fotbalistul. El a ținut să mulțumească conducerii, și, în primul rând patronului și președintelui clubului, Diószegi László. Acesta din urmă „a făcut un lucru senzațional aici în Sfântu Gheorghe, unde știm cum a fost cu fotbalul. (...) Se vede că sunt oameni foarte buni și foarte muncitori, se vede c-au reușit în cinci ani să promoveze în Liga a II-a din nimic, chiar n-a fost nimic aici”, a adăugat Hadnagy.

„Am o mare plăcere că am reuşit să discutăm, să aducem un jucător de valoare care şi cu inima şi cu picioarele o să fie la Sfântu Gheorghe. Hadnagy Attila este un jucător polivalent care, sperăm, o să atragă şi mai mulţi copii pe drumul fotbalului. Nu trebuie să-l prezint ce a făcut pentru toată ţara, la FC Braşov şi FC Botoşani”, a declarat și Diószegi László.

Hadnagy Attila (1)

„Nea Laci”

Printre cei pe care i-a salutat Hadnagy s-a numărat și Polgár László, noul antrenor principal al echipei: „Mulțumesc lui Nea Laci, care m-a băgat în apă adâncă la 17-18 ani. Cu el am debutat în liga a III-a, de aici am plecat în fotbalul mare”. „Din experiența mea, care nu este mică, o să ajut Sepsi OSK cu toată plăcerea și tot ce știu, dacă o să-mi ceară și părerea, în orice privință. (...) Mulțumesc conducerii pentru încredere“, a declarat și Polgár. Conducerea clubului a ținut să-i mulțumească fostului director tehnic, Nagy Sandor, pentru ajutorul acordat.

Veniri și plecări

„Am reușit să-l legitimăm pe Burlacu Marius, de la Unirea Tărlungeni, cu care deja am și semnat, pe Kiss Paul, de la Unirea Jucu, care a mai fost la noi, a jucat acum doi ani. Am reușit să-l legitimăm și pe Pop Marian, de la Sighetul Marmației, dar care aparține de Universitatea Cluj”, a anunțat  Diószegi László. „Noi am reușit să avem semnăturile a 15 jucători din lotul vechi. Mai sunt trei jucători cu care nu am prelungit contractul. Unul dintre ei este Florin Stângă, fostul căpitan al echipei (...) putem să spunem că nu ne-am înțeles deocamdată“, a declarat Diószegi. Ceilalți doi sunt Jakab Róbert și Fülöp Loránd. Contractul lui Jakab, jucător la FC Brașov, a expirat, iar cele două cluburi trebuie să se înțeleagă pentru reînnoirea împrumutului. Cât despre Fülöp Loránd, președintele clubului spune că acesta vrea să plece, dar se poate răzgândi. „Are vise mărețe. E tânăr, are perspectivă. Părerea mea personală e că ar crește mai mult valoarea lui dacă ar mai rămâne un an de zile“, a mai spus Diószegi despre Fülöp. Jucătorii care pleacă sigur sunt, potrivit conducerii, Dénes Norbert, Angelco Prvulovic, Claudiu Aioanei și Alexandru Neculai.

Echipa țintește locul 10 în Ligă

„Obiectivul nostru, deocamdată, este între locul 8 și 10. Ar fi excelent dacă în primul an am reuși să menținem un loc mai mult decât merituos“, a declarat Diószegi László. „Vreau să dau foarte multe goluri la Sfântu Gheorghe, vreau să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele, adică locurile 9 și 10, sau să ne menținem în liga a II-a“, a spus și Hadnagy Attila. „Noi sperăm că dacă Hadnagy reuşeşte să facă şi în Sfântu Gheorghe ce a făcut în ultimii ani, atunci ţelul nostru o să fie cu 4-5 locuri mai în faţă decât ne-am propus”, a subliniat Diószegi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.