Piscina din Sfântu Gheorghe se închide temporar; ştrandul este deschis în perioada verii
Piscina acoperită din Sfântu Gheorghe va fi închisă temporar pentru curăţenie generală şi dezinfecţie, dar cetăţenii pot frecventa ştrandul municipal, care va fi deschis pe toată durata verii, au anunţat reprezentanţii Sepsi Rekreatív, care administrează bazele de agrement din subordinea primăriei.
Potrivit acestora, baza de înot va fi închisă în perioada 10-17 iulie a.c, dar valabilitatea abonamentelor va fi prelungită cu 7 zile.
Ştrandul municipal, care a fost redeschis la mijlocul lunii trecute, este dotat cu cinci bazine de diferite dimensiuni, cu tobogane cu cascade şi valuri de apă.
Biletul standard de intrare la ştrand este de 56 de lei, faţă de 48 de lei cât a fost anul trecut, dar cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe beneficiază de tarife mai mici decât persoanele venite din alte localităţi, pe baza unui card oferit de autorităţile locale.
Practic, localnicii au o reducere de 50% la toate bazele de agrement aflate în subordinea primăriei, pe considerentul că sunt contribuabili la bugetul local. Prin urmare, deţinătorii cardului Sepsi plătesc 28 de lei pentru o intrare la ştrand, iar dacă vin după ora 16:00, trebuie să achite doar 17 lei, în loc de 34 de lei cât este tariful întreg.
Sepsi Card a fost introdus în urmă cu aproape doi ani şi se acordă cetăţenilor municipiului Sfântu Gheorghe pe bază de cerere, acestea putând fi depuse atât online pe adresa secretariat@rekreativ.club, fie direct la baza de înot din strada Oltului.
Sursa foto: sepsirekreativ/Facebook