Pieton rănit, după ce a fost acroșat de oglinda unui autoturism
Evenimentul rutier s-a petrecut în zona spitalului din Întorsura Buzăului
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe marginea drumului național 10, a fost rănit ușor după ce a fost acroșat de oglinda unui autoturism. Evenimentul rutier s-a petrecut în zona spitalului din Întorsura Buzăului duminică seara.
„Azi în jurul orei 18:00 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Întorsura Buzăului au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier cu victimă.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 10 în localitatea Întorsura Buzăului din direcția Brașov-Buzău a acroșat cu oglinda dreaptă un bărbat de 50 de ani care se deplasa pe aceeași direcție de mers.
Pietonul s-a dezechilibrat și a căzut, rezultând rănirea ușoară a acestuia, fiind transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
De asemenea, pietonul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0.29mg/l alcool pur în aerul expirat”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.