Peste 40 de cazuri noi de COVID-19 și trei decese, în weekend
Dacă în weekendul 14 – 16 august, județul Covasna avea raportate 32 de cazuri de COVID-19, în acest sfârșit de săptămână, 21 – 23 august au fost înregistrate 43 de îmbolnăviri noi. Tot în acest final de săptămână au fost raportate încă trei decese la pacienți din județul Covasna infectați cu SARS-COV-2, astfel că numărul total se ridică la 17. Pe de altă parte, cazuri active erau duminică 157, față de 163 câte erau la finalul săptămânii trecute.
Dintre cele 43 de cazuri noi înregistrate în weekend, patru au fost înregistrate duminică, 13 sâmbătă și 26 vineri. Numărul total de cazuri de COVID-19 se ridică astfel la 685, dintre care 511 sunt persoane declarate vindecate.
„În conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 62 de persoane.
În vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 170 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală.
Ca urmare a faptului că au respectat indicațiile medicilor și s-au vindecat, 2 persoane au ieșit din izolare în ultimele 24 de ore”, arată Prefectura Covasna, într-un comunicat de presă, transmis duminică.
Până la această dată, în județul Covasna au fost prelucrate 14.035 de teste (267 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore), la care se adaugă alte 8.281 de teste prelucrate în județul Covasna, la solicitarea județelor Brașov, Mureș și Sibiu.
La nivel național, în weekend au fost raportate 3.542 de cazuri noi.
„Instituția Prefectului – Județul Covasna solicită cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri care sunt necesare pentru a proteja sănătatea tuturor”, mai transmit autoritățile.