ACTUALITATE 26 august 2022

Peste 270 de cazuri noi de COVID-19 raportate în ultima săptămână în județ

de David Leonard Bularca | 760 vizualizări

În perioada 19-25 august, în județul Covasna au fost raportate 273 de cazuri noi de COVID-19. Totuși, rata de răspândire a virusului SARS-COV-2 este în scădere și a ajuns joi la 2,65/1.000. Cele mai multe cazuri active sunt la Sfântu Gheorghe, 213, însă cea mai mare incidență se păstrează, la fel ca săptămâna trecută, la Bixad, 7,05/1.000, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna. 

În spitalele din județ sunt internate 22 de persoane cu această afecțiune, printre care sunt și cinci copii. O persoană se află pe secția ATI, conform Ministerului Sănătății. 

În 13 localități covăsnene rata de infectare cu SARS-COV-2 este mai mare de 3/1.000: Bixad (7,05/1.000), cu 12 cazuri; Valea Crișului (6,81/1.000), cu 12 cazuri; orașul Covasna (5,42/1.000), cu 59 de cazuri; Ilieni (4,81/1.000), cu 10 cazuri; Arcuș (4,61/1.000), cu opt cazuri; Estelnic (3,62/1.000), cu patru cazuri; Poian (3,49/1.000), cu șase cazuri; Sfântu Gheorghe (3,37/1.000), cu 213 cazuri; Catalina (3,35/1.000), cu 11 cazuri; Ghidfalău (3,35/1.000), cu nouă cazuri; Târgu Secuiesc (3,35/1.000), cu 66 de cazuri; Boroșneu Mare (3,33/1.000), cu 11 cazuri, și Dalnic (3,19/1.000), cu trei cazuri. 

La Zăbala, Întorsura Buzăului, Zagon, Baraolt, Belin, Bodoc, Ojdula și Comandău, incidența COVID este între 2 și 3/1.000.

În localitățile Sânzieni, Reci, Barcani, Micfalău, Mereni, Brețcu, Brateș, Dobârlău și Turia rata de infectare este mai mare de 1/1.000, dar mai mică de 2/1.000. 

În celelalte zone din județ, rata de răspândire a virusului este mai mică de 1/1.000. În Aita Mare, Chichiș, Lemnia, Ozun și Valea Mare nu sunt astfel de cazuri confirmate, mai arată datele DSP Covasna. 

De la începutul pandemiei, în județul Covasna au fost raportate 21.398 de infectări cu SARS-COV-2. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.