Peste 2.000 de urgențe, primite la SJU în „era” COVID
Ce spune managerul despre faptul că unele operații programate au provocat nemulțumiri
Numărul pacienților care au beneficiat în perioada 22 iunie – 22 iulie a.c. de ajutorul medicilor de urgență de la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe se ridică la 2.077, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, managerul András-Nagy Róbert. În acest context, bazat pe deschiderea spitalului și către alte patologii decât COVID-19, acesta a ținut să amintească și de importanța testărilor COVID-19, în cazul intervențiilor chirurgicale programate.
Miercuri s-a împlinit o lună de când Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe a primit de la DSP dreptul de a trata și alte patologii decât COVID-19. De atunci, 2.077 de persoane au ajuns la UPU, dintre care 390 de copii, care au beneficiat de ajutorul specialiștilor de la linia de urgență pediatrică.
În urma acestor prezentări, 678 de cazuri au avut nevoie de internări, din care 86 de copii.
Între timp, în aceeași perioadă, în Policlinica spitalului s-au făcut 7.167 de consultații, în toate cabinetele.
Numărul total de internări s-a ridicat la 830, cifră care include și urgențele. Situația arată o scădere la jumătate față de valorile înregistrate în anii trecuți, a mai spus managerul spitalului.
Totodată, s-au înregistrat și 340 de spitalizări de zi.
Pe secția de ATI au fost internate 83 de cazuri, dintre care 15 pacienți confirmați cu COVID-19. Miercuri, 4 pacienți erau pe secția de COVID-19 la Terapie Intensivă, din cele 5 paturi disponibile, însă managerul spitalului a punctat că spațiul a fost gândit în așa fel încât, dacă va fi nevoie, se vor putea adăuga alte 5 locuri.
În perioada amintită s-au făcut și 1.121 de teste Real Time PCR, pentru depistarea noului coronavirus.
În ceea ce privește numărul operațiilor, acestea se ridică la 161. Numărul nașterilor a fost de 65.
Operațiile programate, motiv de supărare
Cât despre intervențiile chirurgicale programate, managerul spitalului a ținut să facă o serie de precizări, în urma unei postări care acuză medicii că amână prea mult operațiile.
„Orice intervenție, fie că este chirurgicală, fie că este de altă natură, este programată pe bază de criterii medicale. La aceste criterii medicale, în momentul de față, se adaugă un alt criteriu, respectiv epidemiologic. (...) În perioada aceasta și în perioada ce urmează, prioritatea noastră o să fie testarea pacienților care vin în spital și tratarea lor în primă fază ca suspecți COVID. Așteptarea rezultatelor PCR nu înseamnă că în momentul în care viața este pusă în pericol, intervenția chirurgicală respectivă să nu se facă. Dau exemplul trombolizei. În această perioadă, spre exemplu, am făcut două tratamente cu tromboliză în două cazuri de AVC. Perioada este 22 iunie, respectiv 22 iulie”, a spus acesta miercuri, într-o videoconferință de presă.
András-Nagy Róbert a punctat că deosebit de importantă este și pregătirea pacientului pentru operație, pas care de asemenea necesită timp, în cazul în care nu este vorba despre intervenții de urgență.
„Ținta noastră este, la fel ca și a aparținătorilor, de a acorda, în condiții de siguranță asistență medicală de calitate, calificată, pacienților noștri. Această confuzie, neînțelegere am vrut să o clarific: nu este vorba că cineva nu a vrut să facă o intervenție chirurgicală, ci pur și simplu, mai ales în situațiile în care este vorba de un pacient critic, mai ales dacă e vorba despre un pacient în vârstă, dacă nu este pusă în pericol viața, intervenția chirurgicală se face după o anumită pregătire, atât din punct de vedere al Terapiei Intensive, adică al anesteziei, cât și din punct de vedere al intervenției chirurgicale a pacientului. Pregătirea pacientului la o intervenție de durată, de câteva ore, este deosebit de importantă pentru rezultatul operației”, a spus managerul, care a punctat că în prezent este important și testul COVID-19.
„Apelăm la pacienți, să înțeleagă faptul că ținta noastră este de a testa și de a stabili și exclude o posibilitate de infectare cu noul coronavirus, prin așteptarea rezultatului testului, din punct de vedere al siguranței atât al personalului medical, cât și al pacientului”, a încheiat acesta.