ACTUALITATE 23 iulie 2017

Peste 2.240 de evenimente pentru ISU Covasna în primul semestru

de Iulia Drăghici - Taraș | 1281 vizualizări

Pompierii covăsneni au prezentat bilanţul pentru primele şase luni ale acestui an

Un bilanț realizat pe primul semestru al anului 2017 arată că pompierii covăsneni au înregistrat 2.240 de evenimente, printre care și situații de urgență, dar și alte acțiuni, precum cele de protecție a comunității.

În ceea ce privește strict situațiile de urgență, ISU Covasna a intervenit la 1.411 evenimente, dintre care: 56 pentru stingerea incendiilor, 1.253 cazuri medicale S.M.U.R.D., șapte pentru descarcerare și prim ajutor, cinci de asistenţă persoane, 26 de arderi necontrolate, 37 alte intervenţii, 22 alte situaţii de urgenţă, două cazuri de supraveghere a zonelor și trei salvări de animale.

De asemenea, în 14 cazuri pompierii au întâlnit alarme false, iar în alte 11 au fost întorși din drum.

Tot pe parcursul primei jumătăți a anului au avut loc și 552 de recunoaşteri în teren şi instruiri în domeniul situaţiilor de urgenţă, astfel: 123 la agenţi economici, 189 la localităţi, 136 la instituţii de învăţământ, 80 la obiective de cult, 18 la obiective ale administraţiei publice locale, 4 la autogări, una la gara CFR și o alta la o unitate militară.

În primul semestru, pompierii au luat parte și la 38 de exerciții cu forţe şi mijloace în teren dintre care 36 exerciţii la nivelul subunităţilor şi două exerciţii trimestriale.

În ceea ce privește intervenția la stingerea incendiilor, numărul înregistrat a fost mai mic, cu două evenimente, decât în aceeași perioadă a anului trecut.

SMURD a fost solicitat în 1.253 de cazuri, dintre care 147 au fost rezolvate în cooperare cu Serviciul Județean de Ambulanță. Traumatismele (410 cazuri), afecțiunile medicale (368) și intoxicațiile (175) au fost situațiile în care pompierii au acționat cel mai des în această perioadă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.