ACTUALITATE 15 februarie 2023

Peste 14 milioane de lei, valoarea a trei contracte de finanțare semnate de Primăria orașului Covasna

de Daniela Luca | 629 vizualizări

Clădirea Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, două corpuri ale liceului „Kőrösi Csoma Sándor” și sediul primăriei din orașul Covasna vor fi reabilitate termic. Investițiile vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar contractele în acest sens au fost semnate recent de autoritățile locale. Însumate, acestea valorează 14.279.258 milioane de lei. 

Finanțarea a fost obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru renovarea energetică și reabilitarea termică a următoarelor clădiri publice din orașul Covasna: clădirea Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, construcția veche (clasele I-IV), 1.639.306 lei; clădirea Liceului „Kőrösi Csoma Sándor” (corpurile A și B ), 9.949.014 lei; clădirea primăriei, inclusiv corpul recent achiziționat, 2.690.936 lei. 

Lucrările ar putea începe mai devreme în cazul Liceului „Kőrösi Csoma Sándor”, spun autoritățile locale. Acestea au precizat că este vorba despre două clădiri mai mari, de aceea și suma prevăzută în proiect este mai mare, peste 9 milioane de lei. În plus, tot aici sunt prevăzute și șase stații de reîncărcare a mașinilor electrice. 

„Obiectivele vizează creșterea eficienței energetice, însemnând schimbarea acoperișului, anvelopare, schimbarea tâmplăriei exterioare, panouri fotovoltaice și șase stații de încărcare pentru mașini electrice. Noi avem deja DALI-ul, adică documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, în cazul clădirilor de la liceu. Acolo trebuie să comandăm proiectul tehnic. La celelalte două clădiri, respectiv primăria și Școala Gimnazială Avram Iancu, clădirea veche, am depus cerere de finanțare având în vedere standardul de cost prevăzut în ghid. Acum trebuie să comandăm și în cazul acestora DALI-urile, după care vom comanda proiectul tehnic. Deci, e o diferență de fază a lucrărilor și a sarcinilor pe care le avem. La Liceul Kőrösi Csoma Sándor suntem cu un pas înainte. Dacă e gata proiectul tehnic, acolo deja putem să lansăm achiziția pentru execuția lucrărilor, iar la celelalte două, după DALI-uri, urmează proiectul tehnic. Lucrăm pe ele, deja ne-am apucat”, ne-a spus marți primarul Gyerő József.

Administratorul public al orașului Covasna, Para Sándor, a adăugat că o stație de reîncărcare costă aproximativ 25.000 de euro. Stațiile vor fi dotate cu două locuri de parcare special amenajate, iar locațiile în care vor fi amplasate nu au fost stabilite deocamdată. 

Gyerő József a punctat că nu se știe încă nici cine va administra această nouă infrastructură. 

„Noi implementăm proiectul așa cum este și până atunci eu sper să se găsească soluția legală pentru punerea lor în funcțiune (n.red. a stațiilor de reîncărcare). Stațiile vor fi amplasate pe domeniul public al orașului, probabil în zona unităților de învățământ și la instituțiile publice. Plus că trebuie să dispunem și de infrastructura electrică aferentă. Dacă am vrea să le punem într-un anumit loc, dar nu suportă rețeaua din subteran sau cea aeriană, acolo nu avem cum să punem. Deci, suntem determinați și de situația tehnică”, a mai spus edilul. 

Acesta a subliniat că în cazul fiecărui proiect durata de execuție a lucrărilor este de 40 de luni. Cheltuielile eligibile se vor finanța în proporție de 100%, iar orașul va asigura eventualele cheltuieli neeligibile. 

Sursă foto: Gyerő József/ Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.