ACTUALITATE 13 decembrie 2024

Peste 1.500 de elevi vor beneficia de excursii în programul „Mai mult decât un loc pe hartă”

de Agerpres | 611 vizualizări

Peste 1.500 de elevi din judeţul Covasna vor beneficia de excursii şcolare prin programul „Mai mult decât un loc pe hartă”, finanţat de Fundaţia Comunitară Covasna.

Potrivit conducerii fundaţiei, în urma apelului lansat luna trecută, au fost depuse 42 de aplicaţii din partea unităţilor şcolare, iar 37 au fost aprobate.

„La apelul programului „Mai mult decât un loc pe hartă” au sosit 42 de aplicaţii din partea şcolilor din judeţul Covasna. Din cauza unei erori formale, 3 cereri au fost eliminate, astfel încât 39 de cereri au fost incluse în procesul de evaluare. În urma evaluării, au fost selectate în total 37 de aplicaţii, astfel vor beneficia de excursii şcolare 1.560 de elevi şi 101 profesori însoţitori. Excursiile se vor derula în perioada decembrie 2024 şi martie 2025”, a declarat, joi, directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga.

Pentru acest program, Fundaţia Comunitară Covasna a alocat 40.000 de lei, provenind din donaţii şi sponsorizări, iar banii vor putea fi folosiţi pentru decontarea cheltuielilor de drum, respectiv combustibil, bilete de tren şi autobuz.

Conducerea fundaţiei a precizat că programul, iniţiat în urmă cu câţiva ani, a pornit de la constatarea că mulţi copii provin din familii cu venituri materiale reduse, care nu îşi permit să plătească excursii, iar alţi copii nu cunosc judeţul pentru că părinţii lor aleg destinaţii de vacanţă din ţară sau străinătate.

„Scopul programului este de a-i ajuta pe elevi să cunoască mai bine judeţul în care trăiesc, dar şi de a contribui la socializarea acestora”, a mai spus Bereczki Kinga.

Fundaţia Comunitară Covasna a fost înfiinţată la finele anului 2010 la iniţiativa mai multor întreprinzători locali şi lideri de organizaţii civile, care şi-au propus să creeze un fond de dezvoltare a comunităţii locale şi să investească resursele în domenii importante precum educaţie, sănătate, protecţia mediului, cultură, economie şi sport, introducând astfel o nouă formă de filantropie, cea a „donaţiilor responsabile”.

Sursa foto: Háromszéki Közösségi Alapítvány, Covasna Community Foundation/Facebook

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.