ACTUALITATE 14 iunie 2018

Persoanele bănuite că ar fi lovit un cal pe raza municipiului Sfântu Gheorghe au fost identificate de polițiști

de Iulia Drăghici - Taraș | 1234 vizualizări

Ancheta în acest caz continuă

La sfârșitul săptămânii trecute, pe o rețea de socializare au fost publicate imagini în care se poate vedea cum un grup de persoane lovesc un cal. Toată scena se petrece pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, iar polițiștii s-au autosesizat după ce au luat la cunoștință despre aceste aspecte.

În urma cercetărilor efectuate au fost identificate persoanele care au participat efectiv la săvârșirea faptelor - este vorba despre trei persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani. În această dimineață cei trei au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru audieri.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, faptă prevăzută de art. 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, republicată. Fapta se pedepsește, potrivit legii, cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.

COMPARTIMENTUL DE COMUNICARE AL IPJ COVASNA

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.