ACTUALITATE 10 august 2016

„Pe urmele destinului“, din Araci până în Siberia

de Sever Ioan Miu | 410 vizualizări

Peripețiile familiei covăsnene Cioflec, reamintite de documente inedite

„Aflându-ne ca refugiați în aceste locuri am pierdut pe sora mea Valeria, iar câinele nostru, plecat odată cu noi la Araci, a rămas de veghe la mormântul ei“. Aceste cuvinte, scrise de Octavian Cioflec, unul dintre cei cinci frați ai scriitorului covăsnean Romulus Cioflec, fac parte dintr-o serie de documente ale familiei lor. Documente ajunse recent în colecția Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe. O parte dintre aceste mărturii, printre care o valoroasă colecție de fotografii, ilustrează refugiul familiei Cioflec, în ultimii ani ai primului Război Mondial. Un refugiu care i-a dus din satul covăsnean Araci până în Siberia și care i-a inspirat lui Romulus Cioflec un roman cu titlu sugestiv: Pe urmele destinului.

O donație valoroasă

„Donația recentă provine de la doamna Maria Mioara Cioflec (...) ea a moștenit tot ce ne-a donat acum de la tatăl ei, fratele scriitorului, Octavian Cioflec. Donația constă în 40 de fotografii, dintre care 10 cu scriitorul și restul cu frații scriitorului, care și ei au fost cunoscuți profesori în Timișoara. Apoi o scrisoare scrisă de frații scriitorului, toți frații cu soțiile semnează scrisoarea (...) trimisă părinților (...) foarte interesantă prin conținut și prin grija pe care o manifestă copiii față de părinți“, a declarat miercuri, într-o conferință de presă organizată la MNCR, prof. dr. Luminiţa Cornea, muzeograf în cadrul Casei memoriale dedicată scriitorului la Araci. Totodată, donația cuprinde o declarație, completată în 1919 de către tatăl scriitorului, despre pagubele aduse de primul război mondial gospodăriei familiei Cioflec din Araci. Un alt document valoros, jurnalul lui Octavian Cioflec, scris în anii ‘80, înainte să moară, cuprinde amintirile acestuia din perioada refugiului din timpul primului război mondial. Atunci, împreună cu părinții, cu fratele mai mic, Alexe, și de sora Valeria, care a murit pe drum, Octavian Cioflec s-a refugiat din calea armatelor austro-ungare.2016-nr 121

Valeria Cioflec, un destin frânt

Documentele familiei Cioflect arată cum tatăl familiei, Constantin Cioflec, a părăsit satul în 1916. Constantin fusese notar în perioada în care armata română se aflase în sudul Transilvaniei, așa că, odată cu întoarcerea austro-ungarilor, a părăsit, de frica unor represiuni, satul natal. Și-a luat soția, Maria, copiii care nu studiau deja în România, - pe Alexe și Octavian -, a trecut munții și a ajuns  la Galați. Lor li s-a alăturat fiica Valeria, care studia la București. „Cei trei frați cu care era la București s-au dus în armată, iar ea a preferat să meargă cu familia în refugiu“, povestește Luminița Cornea. De la Galați, după câteva luni, au plecat la Iași. Cum Iașiul era deja aglomerat cu români regățeni care fugiseră din sud, din calea nemților, cei cinci au plecat, alături de alți ardeleni, în Rusia. Acolo, în spitalul Elisavetgrad, a murit Valeria de tifos. S-a stins din viață pe 6 septembrie 2017 „la 20 de ani neîmpliniți. O femeie foarte frumoasă, ar fi fost singura femeie din familie care ar fi terminat o facultate“, punctează Luminița Cornea. La mormântul Valeriei au venit toți frații familiei Cioflec, așa cum o arată o fotografie inedită, intrată acum în colecția MNCR. Peste ani, Romulus Cioflec avea să îi ofere surorii sale, o a doua viață, de personaj literar, numind-o, în cartea sa, Silvia.

Drumul Siberiei2016-elisabetgrad sept 711

Cei trei membri ai familiei rămași în Rusia aveau să stea în Elisavetgrad până în  februarie 1918. Atunci, „auzind că se apropie germanii de oraș, nu mi-a convenit să-i aștept acolo”, povestea tatăl, Constantin Cioflec, în declarația ajunsă acum în colecția MNCR. De acolo, cu soția și cei doi copii, a plecat împreună cu niște refugiați sârbi. Încotro? „În Siberia, unde am trăit opt luni pe vagoane, până când cehii au nimicit pe bolșevici și totodată s-a făcut armistițiul (...)“. Ulterior, refugiații au „plecat cu un vapor englez de la Vladivostok pe coastele Japoniei, Chinei, Indiei, Arabiei, trecând Canalul de Suez în Marea Roșie, pe urmă în Marea Mediterană“, debarcând pe coastele Dalmației, după cum povestea tatăl scriitorului, dezvăluind incredibila călătorie a unor români covăsneni fugiți din calea pustiirii. O fugă care, așa cum aminteam mai sus, i-a inspirat lui Romulus Cioflec romanul „Pe urmele destinului“. Cartea a fost publicată tot în timpul unui Război Mondial, cele de-Al Doilea, drept pentru care nu s-a bucurat de atenția pe care o merita, iar apoi, odată cu venirea comunismului, a fost retrasă din libării.

Portretul unui scriitor

Romulus CioflecRomulus Cioflec s-a născut la Araci în 1882 și a murit în 1955, la București. „A prins o perioadă zbuciumată din istoria României (...) și a literaturii (..) A debutat  cu poezie, cu povestiri, nuvele referitoare la viața pe care o cunoștea din zona copilăriei, zona Araciului. În calitate de tânăr debutant s-a împrietenit cu cei de la Sămănătorul, cu Nicolae Iorga (...). Acesta l-a ajutat să publice primul volum, ‘Doamne ajută-ne’“, povestește Luminița Cornea. Alți prieteni au fost George Topârceanu și Garabet Ibrăileanu. În perioada interbelică, după ce s-a mutat în Timișoara, apoi la București, a intrat în contact cu scriitori cunoscuți, cum ar fi Mihail Sadoveanu. Colaborări la publicații ca Adevărul Literar și Artistic și Tribuna i-au făcut un nume, astfel încât la sfârșitul perioadei interbelice era cunoscut ca scriitor. A fost consacrat după premiul luat în 1938 de la Academia Română, la recomandarea lui Mihai Sadoveanu, pentru romanul „Vârtejul“ (1937). Printre alte romane ale sale sunt amintitul „Pe urmele destinului“ (1943) și „Boierul“ (1957), publicat postum și într-un stil care denotă adaptarea la constrângerile epocii comuniste. Alte volume, cum ar fi „Cutreierând Spania“ (1928) sau „Sub soarele polar“ (1929), reflectă marea sa pasiune, călătoria. Totodată, Cioflec a scris și proză scurtă, dar și teatru, acesta din urmă apărând postum. De exemplu, piesa „Moarte cu bocluc“ a fost editată de către Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, prin grija Luminiței Cornea, văzând lumina tiparului în 1988. În prezent, una dintre fiicele lui Romulus Cioflec, Gabriela Corodeanu, încearcă să reediteze cartea „Pe urmele destinului“, pe care o consideră  drept cel  bun  roman al tatălui ei.

Teme articol: Araci cioflec siberia
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.