ACTUALITATE 19 martie 2019

Patru persoane duse la spital, după un scandal în Ghidfalău

de Iulia Drăghici - Taraș | 826 vizualizări

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore 

Luni, 18 martie a.c., în jurul orei 16:45, polițiștii au fost sesizați să intervină la o locuință din Ghidfalău, unde ar fi avut loc un scandal între mai multe persoane.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de polițiști, iar din primele verificări au constatat că aspectele sesizate se confirmă, aceștia intervenind pentru aplanarea conflictului.

Din cercetări a reieșit că trei bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 40 de ani, au intrat fără drept în curtea imobilului, unde, pe fondul unui conflict și având asupra lor obiecte contondente, au distrus mai multe bunuri (ferestre ale locuinței, ușa de acces a locuinței și o porțiune din gardul gospodăriei), apoi au agresat doi bărbați și două femei, toți cei patru fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internați.

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi dintre agresori, urmând ca procurorul de caz să stabilească asupra dispunerii unor măsuri preventive. Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și distrugere.

Sursa: IPJ Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.