ACTUALITATE 24 noiembrie 2023

Patru ceremonii militare, de 1 Decembrie, în județul Covasna

de Daniela Luca | 2495 vizualizări

Cei 105 ani scurși de la Marea Unire vor fi sărbătoriți și în județul Covasna cu tradiționalele ceremoniale militare și religioase, discursuri și depuneri de coroane. Astfel de evenimente vor avea loc, la fel ca în fiecare an, la Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc și Covasna.

Programul ceremonialelor militare organizate de Instituția Prefectului Județul Covasna și Centrul Militar Județean Covasna, vineri, 1 Decembrie 2023, este următorul:

·        Ora 11:00, Troița Eroilor Neamului, Târgu Secuiesc;

·        Ora 12:00, Monumentul Eroilor, Întorsura Buzăului;

·        Ora 12:30, Monumentul Ostașului Român, Covasna;

·        Ora 14.30, Grupul statuar „Mihai Viteazul”, Sfântu Gheorghe.

Anul trecut, la Sfântu Gheorghe, sărbătoarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi un scurt spectacol aviatic.

Evenimentele dedicate Zilei României vor începe, anul acesta, pe data de 25 noiembrie. Printre acestea se numără expoziții, slujbe bisericești, concursuri, spectacole, concerte, proiecții de filme și lansări de carte. Programul întreg poate fi văzut pe covasnamedia.ro, AICI, dar și în paginile ziarului Observatorul de Covasna.

Sursa foto: arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.