Părintele Ioan Cucu a încetat din viață
Este doliu în Biserica Buna Vestire din Sfântu Gheorghe. Preotul Ioan Cucu a plecat la Ceruri, la 76 de ani, în dimineața zilei de miercuri, 11 octombrie. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, la ora 12:00, după Sfânta Liturghie.
„Bunul Dumnezeu l-a chemat la Liturghia cerească în această dimineață pe bunul părinte al nostru Ioan Cucu. Bunul Dumnezeu să-i facă parte de odihnă veșnică în Împărăția Sa. Amin!
Slujba se va oficia în Biserica Buna Vestire din Sfântu Gheorghe, miercuri și joi, ora 19:00 – slujba de priveghere, iar vineri, ora 10:00 – Sfânta Liturghie, ora 12:00 – slujba de înmormântare.
Avem rugămintea să nu aduceți coroane la înmormântare. Cei care ați dorit să aduceți coroană ca semn de prețuire pentru părintele Ioan aveți posibilitatea să oferiți contravaloarea coroanei ca donație într-un fond inițiat pentru ajutorarea celor în nevoi”, a scris, pe pagina de Facebook, fiul părintelui, Dorin Cucu.
Ioan Cucu s-a născut la data 22 ianuarie 1947, în comuna Apoldu de Jos, județul Sibiu. Acesta a fost numit preot misionar în județul Covasna, la Micfalău și satele aparținătoare, la data de 1 martie 1971.
În perioada 1971-1976 a reparat numeroase biserici de la Bixad, Micfalău, Bățanii Mari, Valea Zălanului și Aita Seacă. La inițiativa acestuia s-au organizat numeroase pelerinaje la mănăstiri și biserici.
În anul 1976, Ioan Cucu acceptă preluarea Parohiei Baraolt, parohie ce nu mai avusese preot din anul 1940, iar între anii 1976-1982 a reparat și a pictat personal biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” de la Baraolt. El a sprijinit, de asemenea, moral și material înființarea și desfășurarea activității Muzeului Spiritualității Românești.
Cu toate că părintele era pensionat de la 1 ianuarie 2012, el și-a continuat misiunea începută în anul 2007, aceea de construcție și finalizare a lucrărilor Bisericii Buna Vestire din Sfântu Gheorghe.
În anul 2018, preotul a fost distins cu premiul Pro Urbe.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!