ACTUALITATE 18 februarie 2016

Păpuşa Teea merge la Târgu Secuiesc

de Iulia Drăghici - Taraș | 940 vizualizări

Câştigătoarea licitaţiei online, care a avut-o ca element central pe Teea, păpuşa hand – made, creaţie marca „Mălina Dolls”, este Kèsz Zsuzsànna din Târgu Secuiesc, care a oferit preţul cel mai mare. Suma de 600 de lei, licitată de către aceasta pentru păpuşă, merge la Maria Darocz din Ozun, fetiţa diagnosticată cu luxație de șold congenitală bilaterală.

„Transmiteţi familiei că le ţinem pumnii şi că aşteptăm cu mare drag ca fetița să se facă bine foarte repede”, a spus proprietara păpuşii Teea, Kèsz Zsuzsànna.

Preţul de pornire al licitaţiei online, iniţiată de Asociaţia pentru Comunitate, a fost de 150 de lei. Teea a fost făcută special pentru această licitaţie de către jurnalista Oana Mălina Negrea.

Peste 5.000 de lei au ajuns la Maria prin intermediul evenimentelor de caritate, organizate de APC şi partenerii săi. Chiar şi ciclistul Eduard Novak, singurul campion paralimpic al României, s-a alăturat cauzei donând 2.000 de lei.

În 18 februarie, micuţa Maria a suferit intervenţia chirugicală de care are nevoie la Spitalul „Regina Maria” din București. Chiar dacă pentru moment familia ei a reuşit să strângă suma necesară, copilul în vârstă de numai trei ani are nevoie în continuare de bani, pentru recuperare şi tratamentul postoperatoriu.

Cei care doresc pot dona în continuare orice sumă, folosind unul din conturile disponibile pentru această cauză. Astfel, persoanele fizice pot depune sumele cu care vor să contribuie în contul RO87 CECE C001 9463 2489 4811, deschis de mama fetei, Daniela Bradu Darocz. La rândul lor, persoanele juridice care au aceeași intenție pot folosi fie contul deschis de Crucea Roșie cu scopul de a strânge bani pentru Maria, respectiv RO55RNCB0124038020540039, fie pe cel deschis de Asociația pentru Comunitate (APC) în același scop: RO53BTRL01501205455817XX.

Donatorii trebuie să aibă în vedere faptul că la Crucea Roșie se strâng bani pentru mai multe cauze. De aceea, la depunerea banilor în cont, este foarte important să se facă precizarea „bani pentru operația Mariei Darocz din Ozun”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.