ACTUALITATE 26 februarie 2014

Pantofarii manuali, pe cale de dispariţie

de Monica Vrânceanu | 434 vizualizări

Pantofari Sarguinta februarie 2014 - 08

Doar trei meşteri mai lucrează în Sfântu Gheorghe la fosta Cooperativă Sârguinţa

Cooperativa Sârguinţa este, cu siguranţă, una dintre cele mai vechi „afaceri” din Sfântu Gheorghe: primele sale ateliere au pornit la finele anilor ’40, în secolul trecut, şi funcţionează şi azi. Spre deosebire de anii de început însă şi de cei din era comunistă, Sârguinţa nu mai e ce-a fost, căci împrejurările economice şi sociale i-au restrâns activitatea, iar de la peste 150 de angajaţi, câţi avea pe vremuri, a ajuns să numere doar câţiva, printre care numai trei meseriaşi. Fosta cooperativă este azi Societate Cooperativă Meşteşugărească (SCM), şi printre puţinele din ţară care se (mai) pot lăuda că produc încălţăminte făcută manual; cu toate acestea, Sârguinţa promovează încă meşteşugul – ceea ce nu e puţin lucru, într-o lume automatizată, în care totul se face „pe bandă”, iar individualitatea se pierde de la o zi la alta.

Meseria, brăţară de aur din tinereţe

Vajna Imre este unul dintre cei mai vechi pantofari meseriaşi care mai lucrează încă la SCM Sârguinţa şi-şi aminteşte că a intrat în meseria aceasta pe când avea numai 17 ani – atunci aşa erau vremurile, înainte să fii luat în armată trebuia să te decizi ce vrei să faci pe viitor, pentru a avea un rost în viaţă.

„Era în 1958 când mi-am ales meseria, şi am vrut să fac asta pentru că mi-a plăcut întotdeauna. Că dacă nu-ţi place ceva, nici n-are rost să faci, asta e cheia reuşitei în orice: dacă nu faci cu suflet, nu are niciun rost”, spune bătrânul meseriaş.

Acesta-şi aminteşte că a îndrăgit meseria văzând-o la un vecin care lucra la Cooperativă şi care l-a îndemnat să o aleagă. Şi fiindcă i-a plăcut, a început să o înveţe, luând-o de la cel mai jos nivel: aşa a ajuns calfă la pantofarii vestiţi de atunci ai Cooperativei. După armată, s-a dus la şcoală: şase luni la Şcoala de Meşteri de la Iaşi şi încă ceva vreme la Bucureşti, unde a făcut practică în cele mai renumite ateliere ale vremii. Lucra numai încălţăminte de piele, făcută de mână, şi-şi aminteşte inclusiv de articole luxoase pe care le executau atunci pantofarii, pentru cei din înalta societate.

Vajna Imre este unul dintre cei doar trei meşteri pantofari rămaşi la Cooperativa Sârguinţa

Încălţări manuale, pentru o viaţă de om

Vajna Imre îşi aminteşte că a revenit cu drag la Sfântu Gheorghe, oraşul său natal, şi de atunci până acum a muncit încontinuu, realizând şi reparând mii de încălţări. Îi place să lucreze cu cele mai bune materiale, pe unele le comandă chiar din afara ţării şi îi pare rău că în vreme ce străinii îi apreciază marfa, românii o fac prea puţin. Meseriaşul rememorează cu drag vremurile bune de odinioară, când orice om care se respecta îşi făcea măcar o pereche de pantofi şi una de cizme la comandă: încălţările se făceau manual, se lucra cu migală şi dăruire la ele, iar recompensa era pe măsură.

„Orice încălţăminte care e făcută din piele şi e realizată manual trebuie să ţină cel puţin 15 ani de zile... sau cizmele pe care le realizăm pentru port popular, astea trebuie să ţină o viaţă de om”, ne explică Vajna Imre, arătând că pentru realizarea unor astfel de încălţări sunt necesare şi trei săptămâni, pentru că sunt mai multe etape, printre care şi uscarea pielii, care necesită timp şi trebuie respectate întocmai pentru a obţine rezultatele cele mai bune.

După Revoluţie însă, treaba a început să meargă tot mai prost, iar apoi, apariţia magazinelor de încălţăminte second-hand i-a pus capac. Din peste 150 de meseriaşi câţi erau pe vremuri, azi mai sunt doar trei: unii au murit, alţii au plecat în străinătate. Şi asta pentru că străinii apreciază lucrul manual, ştiu de câtă migală, răbdare şi pricepere e nevoie, astfel că şi remuneraţia e pe măsură.

„Eu am lucrat la un moment dat pe o secţie a mea proprie, făcând încălţări pentru un austriac – nici nu pot spune cât de bine plăteau, cât respect aveau pentru munca noastră”, dezvăluie Vajna Imre.

Tinerii nici nu vor s-audă de meserie

L-am întrebat dacă are cui lăsa moştenire meseria – cu tristeţe-n glas şi în privire, a mărturisit că nu. Tinerii nu sunt interesaţi de o muncă destul de grea şi care mai e şi slab plătită în ţara noastră, plus că sunt prea nerăbdători să facă bani repede, chiar foarte repede.

Cooperativa Sârguinţa va mai trăi, cred eu, până când vom pleca de aici noi, ăştia de mai suntem acum. Au fost ani mai buni, alţii mai proşti... dar din păcate acum nimeni nu mai e interesat de meseria asta. Nici pe tinerii din propria-mi familie nu am reuşit să-i conving să vină să înveţe, deşi e o meserie cu care s-ar putea descurca oriunde, şi în străinătate. Am avut tot felul de campanii, am încercat să-i tot atragem, dar fără succes. Nu vor şi asta e, plus că şi şcolile de meserii s-au desfiinţat, nu mai e nimic care să-i atragă. Plus că mai trebuie şi talent, răbdare, dedicaţie – lumea nu mai are timp de aşa ceva”, spune Vajna Imre.

În ceea ce priveşte cumpărătorii încălţămintei făcută de meşterii de la Sârguinţa, aceştia sunt mai puţin localnici şi mai mult braşoveni, sibieni ori chiar străini care au devenit clienţi fideli şi care au popularizat atelierul în zonele din care provin. Aceştia sunt cei care apreciază încălţămintea făcută manual şi care îşi permit să cumpere aceste exemplare.

S-au adaptat şi tineretului care nu-i vrea

Dincolo de arta realizării încălţămintei, cei de la Sârguinţa fac şi reparaţii de încălţăminte, iar pentru a acoperi lipsa banilor din perioadele mai moarte – cum ar fi lunile de la începutul anilor şi cele de vară, au început să aducă şi încălţăminte aparţinând unor branduri. E diferită de a lor, nu se regăseşte în aceasta stilul mai brut al muncii manuale, dar măcar atrage tinerii.

Tineri pentru care meseriaşul Vajna Imre are şi câteva cuvinte, la final: „Tinerii se duc la facultăţi acum, nu le mai place meseria. Fac facultăţi şi apoi o pot lua din nou de la zero, că nu au unde munci. Eu le-aş zice să aleagă o meserie, dar până nu se conving singuri, nu avem cum să-i atragem... Sper să nu ajungă să vină la noi atunci când n-or mai avea de la cine învăţa...”

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.