Ouăle roșii, vedete pentru al 24-lea an la Întorsura Buzăului
Concursul de încondeiat de la Festivalul Ouălor Roșii de la Brădet a avut aproape 20 de participanți
A XXIV-a ediție a Festivalului Ouălor Roșii de la Brădet și-a declarat marți, 10 aprilie, câștigătorii concursului de încondeiat ouă. Cu modele mai reușite cu an ce trece și un program cultural diversificat, evenimentul a fost așteptat și bine-primit de întorsureni și cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an.
Podiumul concursului de încondeiat ouă a fost ocupat în acest an cam de aceiași artiști talentați ca și în anii anteriori, însă fiecare dintre cei 19 participanți, fie că au câștigat, fie că nu, au plecat acasă cu câștigul de a fi participat la un eveniment deosebit, o tradiție neplisită de 24 de ani la Întorsura Buzăului.
În ceea ce îi privește pe finaliști, premiul special a fost cucerit de Vasilica Despa, în vreme de locul I le-a revenit atât Anei Roșca, cât și Florinei Despa. Locul II a fost ocupat de Petruța Băilă, iar locul III a fost obținut de Elena Banciu.
„Eu am început să merg la acest concurs cu ouă închistrate, apoi am învățat-o pe nepoata mea să încondeieze în mai multe culori, iar eu am încondeiat tradițional, numai roșu și alb. Nepoata mea a luat premiul special al juriului, iar eu și cu fiica acesteia am luat premiul întâi. Acest eveniment este foarte frumos deoarece păstrează tradiția locului și obiceiurile pascale. În fiecare an în care am participat am luat doar premiul întâi și atât cât voi putea să încondeiez, voi participa cu drag”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, Ana Roșca.
Aceasta ne-a mai spus că încondeierea cu ceară a unui ou, în stil tradițional, roșu simplu, durează până la două ore, însă încondeierea cu mai multe culori solicită chiar și șase ore din timpul artistului.
Pe scena Festivalului, care a cuprins și momente artistice, au urcat interpretele Cristina Turcu Preda și Cornelia Ciobanu, dar și corul Laudate Dominum din Brașov, respectiv Ansamblul „Cununa Carpaților” al Casei de Cultură din Întorsura Buzăului. Acesta din urmă a prezentat în cadrul evenimentului un moment special nou, dansul numit „Plugarul”, care ilustrează obiceiurile de primăvară.
„A fost foarte frumos. (...) Mă mândresc cu evenimentul care a ieșit, în primul rând pentru că mi-am propus și am reușit să fac un altfel de program. La fel care o melodie care deși îți place, ascultând-o prea mult te plictisește. De data asta, cu toate că am auzit și reproșuri, evenimentul a fost diferit și foarte reușit. (...) Concurenții au adus niște ouă superbe. Zici că sunt făcute de un calculator. Într-adevăr să vede munca depusă. Chiar și copiii care au participat au adus ouă și mai frumoase decât anul trecut, fapt care mă bucură”, ne-a declarat principalul organizator al evenimentului, reprezentantul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean.
Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură și Primăria Întorsura Buzăului, Căminul Cultural din Brădet, cu sprijinul Centrului de Cultură al Județului Covasna.
Ouăle câștigătoare din acest an se adaugă colecției de peste 1.500 de ouă încondeiate din anii anteriori, care așteaptă doar un spațiu special amenajat și un loc într-un muzeu al întorsurenilor, unde să fie expuse și admirate tot timpul anului.
Iar pentru anul viitor, când va fi a XXV-a ediție, organizatorii promit un eveniment și mai deosebit.
Sursă foto: Facebook/Primăria Întorsura Buzăului, Ana Roșca