ACTUALITATE 4 mai 2021

Opt localități covăsnene fără nici un caz de COVID-19

de Iulia Drăghici - Taraș | 1587 vizualizări

În altele trei sunt impuse restricțiile suplimentare, conform incidenței de peste 4/1000

Comunele Barcani, Bățani, Brateș, Brețcu, Dalnic, Dobârlău, Ghelința și Valea Mare sunt cele opt localități care, potrivit datelor DSP Covasna, publicate și de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în cea mai recentă hotărâre, 62/2021, nu au nici un caz de COVID-19 înregistrat. De cealaltă parte, sunt și trei comune, Vârghiș (6,30), Ghidfalău (4,48) și Arcuș (4,09), care au incidențe de peste 4/1000 și sunt în vigoare restricțiile suplimentare aferente.

Mai exact, în Vârghiș, Ghidfalău și Arcuș, pe lângă restricțiile din scenariul roșu (de exemplu, restaurante închise la interior), sunt în vigoare și cele conform cărora vinerea, sâmbăta și duminica aici nu se poate circula fără motiv întemeiat, dovedit prin declarație pe proprie răspundere, în intervalul 20:00 – 5:00, iar magazinele, tot în cele trei zile de la final de săptămână, închid la 18:00.

Totodată, „în unităţile administrativ-teritoriale care au rata de incidenţă mai mare de 3/1000, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc, fiind permisă doar activitatea de comercializare a biletelor de tip Loto, pariuri și lozuri, doar în situaţia desfăşurării acestei activități în încăperi individuale, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară și a normelor din domeniul de organizare și exploatare a jocurilor de noroc”, mai arată hotărârea CJSU de marți.

Autoritățile mai transmit și că în continuare, în toate localitățile, se aplică măsurile corespunzătoare ratei de incidență înregistrate, stabilite conform H.G. nr.432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, transpusă în H.C.J.S.U. nr. 54/2021.

De menționat este și că în județ, la această dată, nu sunt localități cu incidență între 3 și 4/1000.

În plus, în hotărârea de marți se mai arată că în cele trei localități cu cele mai severe restricții, dacă incidența cumulată constatată scade sub 3,5/1000 de locuitori, în timpul celor 14 zile cât sunt în vigoare măsurile instituite (conform art. 2, alin.(1), pct.3 și art. 7, alin. (3) și art. 10, pct. 2 din anexa 3 din H.G. nr. 432/2021 și transpuse în H.C.J.S.U. nr. 54/2021), acestea nu se mai aplică.

Tot potrivit anexei hotărârii 62, precum și datelor DSP Covasna, în intervalul 1,5 – 3/1000 sunt 11 localități: Moacșa (2,39), Zagon (2,33), Sfântu Gheorghe (2,28), Reci (2,15), Ojdula (1,89), Târgu Secuiesc (1,85), Turia (1,81), Cernat (1,73), Micfalău (1,67), Vâlcele (1,60) și Mereni (1,57).

Marți au fost înregistrate 12 cazuri noi de COVID-19 în județul Covasna, iar de joi, 29 aprilie, până în 4 mai numărul noilor îmbolnăviri depistate în județul Covasna este 63. Cel mai recent raport COVID arată că marți erau 353 de cazuri active de COVID-19, iar incidența pe județ era de 1,55/1000.

Până la această dată, în centrele deschise în județul Covasna au fost vaccinate 45.230 de persoane.

Toate hotărârile CJSU pot fi consultate pe site-ul Prefecturii, https://cv.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/, iar datele privind incidența pe localități sunt publicate zilnic pe site-ul DSP Covasna, https://www.dspcovasna.ro/.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.