Anul trecut s-au împlinit 100 de ani de la naşterea Imnului Secuiesc: în 1921, György Csanády a scris poemul Bujdosó ének / Cîntec de pribegie, pe care Kálmán Mihalik l-a pus pe o melodie, pentru o dramă misterioasă, prezentată în cadrul organizației culturale de studenți secui SZEFHE. Prima reprezentaţie cu acest cîntec, care va face istorie, a avut loc la 22 mai 1922, la Budapesta.

Anul trecut, Consiliul Judeţean şi Centrul de Cultură al Judeţului Covasna au organizat, în octombrie, un simpozion pe tema naşterii poemului şi a muzicii, despre care circulă multe legende. Cum anul trecut eram în plină pandemie şi evenimentul nu s-a bucurat de audienţa cuvenită, aceiaşi organizatori au programat şi anul aceasta o Conferinţă dedicată Imnului Secuiesc, care se va desfăşura sîmbătă 21 mai 2022, de la ora 12, la Biblioteca Judeţeană Bod Péter, cu participarea unor istorici şi jurnalişti. În cadrul acestei întîlniri ştiinţifice vor fi prezentate şi cîteva volume care au drept temă drapelul şi Imnul Secuiesc. Participanţii la Conferinţă vor asculta şi versiunea originală a Imnului Secuiesc, în interpretarea Corului Vox Humana, care în 2022 aniversează 50 de ani de la înfiinţare.

Dacă am cunoaşte istoria acestui vechi Cîntec de pribegie, acum am fi scutiţi de tradiţionalul val de ipocrizie al politicienilor români, care s-au scandalizat că nişte sportivi secui şi-au ascultat cu respect Imnul Secuiesc, CÎNTAT DE SUPORTERII DIN TRIBUNĂ.  Despre acest moment, să ascultăm pe cineva de la faţa locului, respectiv pe Emil Hossu-Longin, jurnalist TVR, prezent la Campionatul Mondial de Hochei din Slovenia: „Să începem cu ce e mai important legat de acest ultim meci: jucătorii nu au cântat nimic! Eu nu i-am văzut cântând. Apoi, ca să detaliez un pic, momentul respectiv s-a repetat la finalul fiecărei partide. Este, de fapt, un obicei moștenit din campionatul intern: suporterii din Miercurea Ciuc și din împrejurimi cântă acest cântec, iar jucătorii de origine maghiară stau pe gheață și se uită la galerie. E felul lor de a le mulțumi fanilor pentru susținere. (…) La meciurile României au fost vreo 70 de suporteri, cam așa. Dintre ei, 50-60 erau toți veniți din aceeași zonă, Harghita-Covasna. Și la fiecare final de meci a fost acest ritual. În hochei nu se cântă imnurile la început, ci după meci, când se intonează doar imnul echipei câștigătoare. Noi n-am câștigat niciun meci, nu s-a intonat imnul României, dar există acest obicei ca jucătorii să vină în fața galeriei, iar suporterii să fredoneze acel cântec al Ținutului Secuiesc. Așa a fost la toate cele 4 meciuri, nu doar la ultimul, cel care a declanșat scandalul” (sursa : gsp.ro).

Aşadar, puţină istorie. György Csanády şi Kálmán Mihalik sînt originari din Transilvania, ei refugiindu-se la Seghedin, după Tratatul de la Trianon. Cîntecul celor doi transilvăneni a devenit extrem de popular, în regimul comunist a fost interzis în România şi în Ungaria, dar secuii l-au cîntat în taină şi răspîndirea lui a fost de neoprit. Cîntecul a intrat în folclorul maghiarilor, textul şi melodia s-au schimbat de-a lungul timpului, fiind adăugate strofe de autori anonimi. După 1989, interdicţiile asupra acestui legendar cîntec au fost ridicate şi, alături de stemă şi steag, Imnul Secuiesc a devenit un simbol identitar al Secuimii.

Şi dacă interdicţiile asupra acestui vechi Cîntec de pribegie au fost ridicate, atunci de ce nu privim drept normalitate bucuria secuilor de a se regăsi în jurul unui legitim simbol identitar?!

Nina Ţînţar