ACTUALITATE 2 noiembrie 2012

Omorâtă în fața copiilor

de Székely Emőke | 327 vizualizări

O femeie de 34 de ani, mamă a două fetiţe, a fost ucisă miercuri noaptea într-o garsonieră din blocul 105 din Sfântu Gheorghe. Tatăl copiilor este principalul suspect.

O femeie din Sfântu Gheorghe a anunțat joi dimineață o crimă descoperită într-o garsonieră din blocul 105 din oraş, pe b-dul Grigore Bălan. Polițiștii demarează cercetările și au deja un cerc de suspecți.

Moarte cruntă

„Poliția a fost anunțată joi dimineața la ora 9:30 prin serviciul de urgență 112 cum că o femeie a fost descoperită decedată într-un apartament din blocul 105. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au constatat că victima în vârstă de 34 de ani avea gâtul tăiat. Cercetările se fac cu implicarea procurorilor și sunt în plină desfășurare. Avem deja un cerc de suspecți, principalul suspect, cât și victima nu erau din județ” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Alexandru Bartok.

Doi copii rămași fără mamă

Victima locuia într-un apartament din blocul menționat împreună cu cele două fetițe ale ei. S-au mutat recent în Sfântu Gheorghe, iar polițiștii spun că victima fugise de acasă după ce a fost agresată în mai multe rânduri de principalul suspect în acest caz. Cele două copile au fost găsite în casă, așadar crima s-a produs în fața lor. „Cele două fetițe în vârstă de 2 ani, respectiv 5 luni au fost găsite de polițiști în baie. Se aflau în stare de șoc și au fost preluate de o ambulanță” – spune purtătorul de cuvânt al IPJ.

Vecini șocați

Vecinii nu o cunoșteau prea bine pe victimă pentru că aceasta s-a mutat în bloc recent, însă au văzut-o cu cei doi copii. Spun că sunt șocați de cele întâmplate și le este milă de cele două fetițe care au rămas fără mamă. „Știu că trăiau foarte greu, abia se descurcau de pe o zi pe alta. Am auzit că ar fi venit de undeva din zona Odorheiu Secuiesc, iar femeia a decis să se mute pentru că soțul ei o bătea mai mereu. De când a venit aici, femeia a fost vizitată de soțul ei o dată, am auzit că s-au certat, cred că a și bătut-o” – povestește un vecin.

Speculații

Vecinii șușotesc și fac speculații despre cum ar fi putut intra suspectul în bloc. „Interfonul de la scara blocului este stricat, așadar suspectul nu a sunat. Dacă a intrat în bloc prin intrarea din spate, trebuia să aibă cheie. Poate că a așteptat până a intrat cineva, cine știe. Eu am venit acasă destul de târziu, dar era liniște. Am fost treaz până pe la 1 noaptea și nu am auzit nimic” – povestește un vecin care stă pe același etaj unde s-a produs nenorocirea.

Ucisă de Ziua Morților

„Mă întreb, cum vor crește acești copii, să știe că mama lor a fost omorâtă chiar de Ziua Morților? Știam că trăiesc greu, proprietara locuinței, care a găsit de fapt cadavrul, s-a dus cu haine pentru ei, a vrut să facă o faptă bună după ce i-a primit gratis în garsonieră. Să vii cu gânduri bune, să vrei să dai pomană de Ziua Morților și să descoperi o crimă, este incredibil” – spune o locatară din bloc.

Vecinii îl bănuiesc pe soțul victimei, cunoscând și unele aspecte ale vieții celor doi, însă polițiștii și procurorii vor fi cei care vor face lumină în acest caz.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.