ACTUALITATE 8 iulie 2021

OFICIAL. Vâlcele și Ojdula, în topul localităților după mesajele RO-Alert despre urși

de Iulia Drăghici - Taraș | 2167 vizualizări

În prima jumătate din 2021, ISU a trimis în județ aproape 80 de mesaje

Locuitorii din Vâlcele și Ojdula au primit anul acesta cele mai multe mesaje de tip RO-Alert, prin care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” al județului Covasna a anunțat prezența urșilor în localități. Din ianuarie și până la finele lunii iunie, aici au fost trimise 19, respectiv 14 mesaje. 

Potrivit datelor oficiale furnizate de ISU Covasna la solicitarea ziarului Observatorul de Covasna, de la începutul anului și „până la data de 29.06.2021, orele 08:00, au fost transmise 79 de mesaje RO – Alert prin care s-a semnalat prezența urșilor pe raza județului Covasna”. 

Pe localități, statistica arată astfel: Vâlcele – 19 mesaje, Ojdula – 14, Sita Buzăului – 6 mesaje, Barcani – 4, Bixad – 4, Întorsura Buzăului – 3, Araci (Vâlcele), iar Covasna, Olteni, Arcuș, Malnaș, Calnic – câte două apeluri. În rest, la Sfântu Gheorghe, Araci, Bixad – Micfalău, Micfalău, Pava, Mărtănuș, Comandău, Brețcu, Doboșeni, Zăbala, Brădet, Păpăuți, Turia, Bățani, Hilib și Lădăuți a fost trimis câte un mesaj. 

Datele ISU Covasna mai arată că în anul 2020 au fost transmise 49 de mesaje RO – Alert prin care s-a semnalat prezența urșilor în județul Covasna. 

Sistemul RO-Alert, folosit în județ pentru a semnala prezența urșilor 

Statistica autorităților relevă și faptul că sistemul RO-Alert a fost folosit în ultimii doi ani în mare parte doar pentru semnalarea prezenței urșilor. În 2021, din cele 81 de mesaje RO-Alert trimise, 79 au fost despre urși, iar în 2020, din cele 60 de mesaje, 49 au fost alerte privind sălbăticiunile care s-au apropiat de zonele locuite. 

Și datele trimise de Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna, la solicitarea ziarului Observatorul de Covasna, arată că în 2021, din ianuarie până la finele lunii iunie, jandarmii au fost solicitați de 142 de ori să intervină pentru alungarea urșilor din comunități. Numărul intervențiilor s-a dublat față de întreg anul trecut, conform datelor oficiale, care arată că în 2020 s-a intervenit de 71 de ori. 

Tot informațiile oficiale ale jandarmilor arată că dacă anul acesta au fost peste 140 de apeluri la 112 înregistrate care semnalează prezența urșilor, în aceeași perioadă a anului trecut (ianuarie – 29 iunie) erau doar 42 de apeluri, respectiv intervenții pentru alungarea urșilor. 

Anul acesta, cele mai multe apeluri, 23, au fost din zona Vâlcele, dar multe au fost și din zona Crasna, 17 apeluri, Ojdula, 16, Bixad, 9, Balvanyos și Barcani, câte 7, Sita Buzăului, Bățanii Mari și Malnaș Băi câte 5, iar Covasna, 4. 

Aceste date statistice nu reflectă adevărul, pentru că nu toată lumea sună la 112. Sună la 112 în momentul în care se trezește cu ursul în curte, în fața porții, în apropierea gospodăriei, dar deseori cel care a sunat deja o dată, de două ori, de trei ori și nu se întâmplă nimic, doar vin cei de la jandarmerie, (...) nu mai apelează la 112, ci încearcă să facă gălăgie cu fel și fel de obiecte”, a spus săptămâna trecută prefectul Ráduly István, într-o conferință de presă. 

Datele autorităților covăsnene arată că în ultimii 5 ani populația de urs a crescut de la 1.281 de exemplare, câte erau în anul 2016, la 1.931 în 2021.

„Ursul este protejat, iar cetățeanul este condamnat” 

La protestul de săptămâna trecută, organizat în orașele din județul Covasna, în fața Prefecturii, la Sfântu Gheorghe au fost prezenți și reprezentanți ai comunei Vâlcele, printre cei ai altor localități afectate de conflictul om-urs.  

În ultima perioadă s-a acutizat problema. Guvernanții vor trebui să aibă în vedere că ursul este protejat, iar cetățeanul este condamnat. Eu mă gândesc la nepoții mei, care vor să iasă la joacă și nu pot să îi las. Nimeni nu vrea să omoare urșii. Dar e foarte ușor să strigi din București, de la etajul 5 că protejăm urșii și nu omorâm animalele. În schimb, să vină la fața locului. Ideea că din cauza tăierilor de pădure vin urșii nu e adevărată. Pentru că ursul, în habitatul lui, unde are zmeură, mure, ciuperci, fragi de mâncare, nu pleacă de acolo. Cei care vin în comunități sunt urși învățați”, ne-a spus, săptămâna trecută, la protestul organizat pe tema urșilor la Sfântu Gheorghe, viceprimarul din Vâlcele, Nicolae Cucu. 

Tot acesta a vorbit și despre o situație în care ursul a fost pe cale să se întâlnească, în plină zi, cu oamenii care participau la o înmormântare.  

Trei atacuri la om 

Până acum, în județul Covasna au fost înregistrate, pe lângă pagube, și atacuri la om, în număr de trei: la Zagon, între Sfântu Gheorghe și Șugaș Băi și, cel mai recent, de marți, la Ghelința, unde victimă a fost un băiat de 8 ani, rănit ușor. 

Agent Green, una dintre organizațiile cele mai vocale în privința situației urșilor, a transmis miercuri, prin intermediul Facebook, faptul că vinovatul moral al acestor atacuri este însuși ministrul Mediului, Tánczos Barna. 

Ce lipsește din toate aceste știri îngrijorătoare este vinovatul. Adică ministrul mediului care blochează deliberat Planul Național de Acțiune aprobat în anul 2018 cu toate măsurile și mecanismele financiare pentru coexistență și coadaptare. Sângele fiecărei victime este pe mâinile ministrului panicard. Demisia, acum”, a scris, pe Facebook, organizația Agent Green, cu link spre petiția care cere demiterea oficialului. 

Pe de altă parte, autoritățile din județul Covasna, în special liderii UDMR, au transmis în repetate rânduri că îl susțin pe ministru și că s-a lucrat la o serie de documente care să permită intervenția mai rapidă în cazurile în care în comunități apar urși care se dovedesc a fi periculoși.  

Totuși, până în momentul de față, conflictul om-urs pare încă departe de a se stinge.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.