Prin unele părţi, tăiatul porcilor se face la Ignat, şi prin altele datina aceasta se amână până la Crăciun, din pricina postului, ca nu cumva să se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc, cu „de dulce“, şi astfel să se spurce cu de frupt şi cei din casă. Porcii sunt îngrăşaţi cu grăunţe, făină, tărâţe, bostani, ş.a., pânî în această zi, iar noaptea ei vor visa dacă vor fi tăiaţi ori ba. Prin unele locuri se zice că în noaptea de Ignat, porcii visează mărgele roşii la gât. Porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat, d-aci încolo nu se mai îngraşă, nu mai pune carne pe el şi nu mai mănâncă, căci în ziua de Ignat şi-a visat cuţitul. De aceea, din ziua de Ignat şi până la Crăciun, porcii stau toţi trişti. La Crăciun, porcii se taie în ziua de Ajun. În unele zone, sunt sate prin care porcii se taie între Crăciun şi Sf. Vasile, păzindu-se ca ziua de tăiere să nu fie Lunea ori Vinerea. Prin unele sate din jud. Dolj, porcii se taie de cu noapte, aşa ca până la ...

Prin unele părţi, tăiatul porcilor se face la Ignat, şi prin altele datina aceasta se amână până la Crăciun, din pricina postului, ca nu cumva să se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc, cu „de dulce“, şi astfel să se spurce cu de frupt şi cei din casă. Porcii sunt îngrăşaţi cu grăunţe, făină, tărâţe, bostani, ş.a., pânî în această zi, iar noaptea ei vor visa dacă vor fi tăiaţi ori ba. Prin unele locuri se zice că în noaptea de Ignat, porcii visează mărgele roşii la gât. Porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat, d-aci încolo nu se mai îngraşă, nu mai pune carne pe el şi nu mai mănâncă, căci în ziua de Ignat şi-a visat cuţitul. De aceea, din ziua de Ignat şi până la Crăciun, porcii stau toţi trişti. La Crăciun, porcii se taie în ziua de Ajun. În unele zone, sunt sate prin care porcii se taie între Crăciun şi Sf. Vasile, păzindu-se ca ziua de tăiere să nu fie Lunea ori Vinerea. Prin unele sate din jud. Dolj, porcii se taie de cu noapte, aşa ca până la ziuă totul să fie gata. La tăiere nu trebuie să stea nimeni prin prejur dintre acei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate; carnea unui asemenea porc nu va fi bună. Cel ce taie porcul nu trebuie să scrâşnească sau să strângă din dinţi, ca să nu iasă carnea porcului tare şi să fiarbă greu. După ce porcul a murit, se pregăteşte de pârlit. Se aduc doi butuci, se pun aproape unul de altul la un pas şi peste ele se pune porcul culcat pe-o parte. Gospodina vine îndată şi îi smulge părul de pe coamă, de pe gât şi de pe spinare, făcându-l apoi mănunchiuri. Acest păr va fi folosit la facerea bidinelelor sau va fi vândut. După aşezarea porcului, se dă foc paielor, ca să se pârlească părul. Focul se întreţine mereu, dar într-o măsură potrivită, ca să nu fie prea puternic, căci fiind "prea tare", arde nu numai părul ci şi pielea sau şoriciul porcului, ajungând astfel la slănină, care se topeşte şi curge în foc. Părul arzând se face scrum; acest scrum este dat jos de pe porc cu un băţ, ca să se descopere părţile nepârlite. Când o parte s-a pârlit, focul se mută în cealaltă parte, sub pântece, pe spinare, gât, picioare şi celelalte părţi ale porcului, cu multă băgare de seamă, până când nu mai rămâne niciun fir de păr. Dacă din greşeală a plesnit pielea în vreun loc, acolo se udă îndată cu apă rece, ori mai adesea se freacă cu zăpadă, ca să nu se ardă şi mai tare. De căldură, gazele din porc se umflă şi pielea se întăreşte. Astfel, porcul este curăţit de păr, însă şoriciul este negru de scrum. De aceea, ca porcul să se cureţe de această negreaţă, se mută pe un strat curat de paie, sau pe nişte scânduri, se udă bine cu apă caldă şi astfel, după ce se înveleşte bine cu saci, ţoale sau alte lucruri, se lasă ca să se înmoaie. Cand se socoteşte că pielea s-a înmuiat bine, gospodarul începe să o radă cu cuţitul, după care o clăteşte cu apă caldă; şi tot astfel, iar se rade şi iar se spală, până când pielea rămâne curată şi galbenă. După aceasta se pregăteşte alt strat de paie, dar mai ales alte scânduri, pe care porcul se pune cu pântecele în jos. Acum începe tăiatul. I se taie porcului coada şi urechile şi se dau copiilor. Prin unele părţi se crede că dacă se dă copiilor care se scapă noaptea în pat cu udul, să mănânce coada porcului, vor scăpa de această slăbiciune. Porcului i se taie întâi picioarele de la genunchi în jos şi dela coate în jos, apoi urechile şi coada din rădăcină, - dacă aceste două părţi din urmă n-au fost tăiate mai dinainte. Ele se dau gospodinei. Din ele se vor pregăti răciturile. După acestea se scot şoldurile, toate patru, tăindu-se din stinghii, astfel că din porc nu rămâne decât trunchiul cu capul, învelit în slănină. Slănina se despică de-a lungul spinării şi dea lungul gâtului, desfăcându-se cu încetul de pe carnea trupului, ca să nu se taie din carne. Desfacerea aceasta urmează până sub pântece. Când însă slănina nu-i groasă, aşa fel ca pe pântece să aibă măcar grosimea unui deget, cele două slănini, adică cele două parţi sau jumătăţi de slănină, se desprind cu totul de pe la mijlocul coastelor. După desprinderea slăninii, se taie capul. Acesta se desface în două părţi, fiecare cu câte o falcă. Fălcile se taie şi ele în două bucăţi, având grijă la falcă deasupra, care-i la olaltă cu capul, să se scoată creierii nesfărâmaţi. Dupa cap, urmează să se scoată: Iepurele, alcătuit din osul pieptului cu cei doi muşchi dinainte; Iepuraşii, cei doi muşchi ai spinării; Rărunchii; Cele două coaste, ce se curmă din osul spinării; Celelalte părţi care mai rămân. Se scot astfel de-o parte măruntaiele, din care se desprinde cu băgare de seamă fierea, ca să nu se spargă, şi care se leapadă sau se păstrează pentru leacuri. Se dau apoi de-o parte maţul sau ficatul, plămânii, splina şi stomacul. Dacă partea subţire a splinei este îndreptată de pildă spre miazăzi, însemnează, că iarna vine de la miazănoapte. Dacă splina este mai umflată către coadă, aceasta însemnează după credinţa poporului, că iarna, către sfârşitul ei, va fi mai grea. Dacă-i groasă la mijloc, asta însemnează că asprimea iernii va fi în lunile din mijloc. Dacă splina este lungă şi subţire, şi iarna va fi lungă, dar gerurile nu vor fi aspre. După ce măruntaiele "s-au pus la cale", se spală slănina şi în urmă se curăţă de bucăţelele de carne, care întâmplător s-ar fi luat pe dânsa. Slăninile se pun într-o covată sau albie cu apă rece, ca să iasă sângele dintr-însele; cărnurile se spală şi se pun cu sare. Într-altă covată, iar măruntaiele: maiul, bojogii, splină s. a., se aşează într-alt vas. Maţele sunt luate de femeie, de obicei după masă, la curăţit, scurtându-se, spălându-se, pe faţă, întorcându-se şi pe dos cu ajutorul unei ţevi de trestie ori a unui băţ lung aproape de un cot. Prin jud. Vâlcea acest băţ se păstrează, crezându-se “că e bun de întorsuri". Maţele subţiri vor sluji la umplutul cârnaţilor sau trandafirilor, făcuţi cu tocătură de carne şi slănină, usturoiată şi piperată cu piper roşu pisat şi cu piper negru. Maţele groase vor sluji la umplutul caltaboşilor cu tocătura amestecată cu pasat făcut în chiuă. Stomacul se spintecă, se întoarce pe dos, se curăţă, se spală, se opăreşte şi apoi i se ia pieliţa lăuntrică, după o trudă nu tocmai mică. Ea se pune în urmă la sare şi obişnuit se păstrează pentru ziua de Bobotează, când se fierbe şi se mănâncă cu oţet. Creierii se prăjesc pe vatră fierbinte şi netedă, după ce s-au dat cărbunii de-o lături. Rărunchii şi câteva bucăţele de carne macră se pun în frigare ori se face mâncarea obişnuită, care se numeşte tochitură şi care constă în prăjirea din tigaie, cu ceapă, mărunt tăiată, a bucăţelelor de carne macră desprinsă de pe slănină. Deci tochitură este foarte grasă şi săţioasă şi prin urmare, mulţumită ei, se poate linge bietul creştin până la urechi!

(www.crestinortodox.ro)