ACTUALITATE 14 mai 2013

Oamenii se acomodează greu sau deloc cu taxa de salubrizare

de Monica Vrânceanu | 783 vizualizări

Mii de oameni din Sfântu Gheorghe nu au semnat contractele cu Tega şi riscă o taxă impusă de 40 de lei lunar

La aproape patru luni de la începerea încheierii contractelor individuale pentru salubritate în Sfântu Gheorghe între locatarii de la blocuri şi societatea Tega, există încă un procent semnificativ al celor care nu au semnat aceste contracte. Mai exact, s-au încheiat contracte pentru 22.500 de locuitori, în vreme ce pentru 6.000 nu s-a reuşit acest lucru.

Directorul Tega, Tóth-Birtan Csaba, a declarat că unii locuitori fie nu au fost găsiţi la domiciliu de agenţii Tega, fie au refuzat să semneze contractele. Potrivit lui Tóth, lucrurile nu vor rămâne însă aşa, deoarece cine nu va încheia contractele până pe 25 mai va fi trecut automat la o taxă de 40 de lei lunar, indiferent de câte persoane se află într-un apartament de bloc.

Scăpaţi de constrângeri, nu mai semnează contractele

Conducerea Tega susţine că cei zece agenţi ai săi au fost la fiecare apartament din oraş pentru încheierea contractelor, însă se pare că unii beneficiari ai serviciilor de salubritate, văzându-se scăpaţi de plata acestora odată cu scoaterea lor de la cheltuielile de întreţinere ale asociaţiilor, au socotit că e mai convenabil să nu le mai plătească deloc.

„Nu cred că este o atitudine corectă, oamenii trebuie să înţeleagă că acesta e un serviciu ca oricare altul şi trebuie plătit. În plus, curăţenia din oraş nu se întreţine singură, avem şi noi angajaţi care trebuie să-şi ia salariile. A fi cetăţean nu înseamnă să ai doar drepturi ci şi obligaţii”, a spus Tóth.

Potrivit acestuia, agenţii de teren ai Tega responsabili cu încheierea contractelor au fost de mai multe ori la unii proprietari de apartamente însă nu i-au găsit acasă ori s-au confruntat cu refuzuri. În consecinţă, cei care nu au semnat aceste contracte o pot face la sediul Tega sau contactând agenţii prin Biroul relaţii clienţi, la nr. de tel. 0367401911.

„După expirarea termenului de 25 mai, cei care nu au contracte vor fi taxaţi cu 40 de lei lunar. Banii nu-i va mai încasa Tega ci Primăria, urmând să figureze ca taxă la Finanţele locale şi să urmeze parcursul oricărei taxe locale”, a spus Tóth.

Nici Tega n-a respectat contractul

Mulţi dintre cei care au semnat însă contractele cu Tega s-au arătat foarte deranjaţi de faptul că agenţii au ajuns la ei pentru încasare în această lună, solicitând achitarea taxei de salubritate pe trei luni. Oamenii spun că nu e totuna să plăteşti lunar taxa de 7 lei pe persoană sau să ţi se adune pe trei luni şi să scoţi deodată 84 de lei, cât vine în cazul unei familii cu patru persoane, de exemplu. De data asta, dreptatea este la oameni, deoarece Tega şi-a asumat încasarea taxei o dată la două luni, însă la multe apartamente agenţii au ajuns o dată la trei luni.

„E adevărat, au fost ceva probleme pentru că agenţii noştri sunt puţini, zece la număr, şi nu au reuşit să acopere în timp util toate apartamentele. Dar aşa cum oamenii nu au fost deranjaţi că nu au plătit trei luni taxa, aşa nu ar trebui să fie deranjaţi nici de faptul că la un moment dat trebuie să o plătească. Am avut nevoie de schimbarea sistemului tocmai pentru că mulţi nu plăteau, dar uneori am senzaţia că nimic din ce facem nu e bine pentru unii care vor parcă numai să ne bage beţe-n roate”, a mai spus Tóth.

În ceea ce priveşte încasările, directorul Tega a arătat că nu s-a tras încă linie pentru a cunoaşte sigur suma, însă prevede că ceva pierderi vor fi, mai ales dacă unii se vor încăpăţâna şi nu vor semna sau nu vor plăti. Regulamentul prevede că cei care nu plătesc pot fi acţionaţi în judecată după 45 de zile de la expirarea termenului de plată.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.