Cine este medaliata olimpică la canotaj, care de aproape 10 ani lucrează la Centrul Militar Județean Covasna

Acum mai mult ca niciodată, când trăim vremuri tulburi, cu un conflict militar desfășurat într-o țară vecină, avem nevoie de povești frumoase, care să ne (re)dea speranță și încredere. Pentru că încă suntem în luna martie, luna femeilor, am decis să aducem în fața covăsnenilor o poveste care are în mijlocul său o femeie remarcabilă, militar activ din 2006, care de aproape 10 ani își desfășoară activitatea la Centrul Militar Județean Covasna. Lucrează într-un mediu predominat de bărbați, dar reușește să insufle prin exemplul propriu nu doar disciplină și tărie, ci și empatie și grație. Dar poate cea mai importantă calitate a ei este modestia. Pentru că puțini știu că Enikő Mironcic (fostă Barabás), personajul principal al acestei povești de viață, a fost o sportivă de elită, multiplă campioană cu echipa de canotaj a țării, iar cea mai înaltă realizare a carierei sale sportive a fost câștigarea, pentru România, a unei medalii de bronz la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing. 

Când alte fetițe sunt preocupate de păpuși, poate machiaj, haine și timp liber cu prietenii, la 12 ani Enikő Barabás, originară din Reghin, intra pe un drum pe cât de greu, pe atât de frumos: începea activitatea de canotoare. 

O viață dedicată sportului cu vâsle 

După un an de activitate sportivă și școlară în Târgu Mureș, la 13 ani a intrat în lotul național de juniori, și a plecat la Snagov. Până la 18 ani a fost dublu-legitimată atât la Clubul Sportiv „Mureșul”, cât și la Clubul „Steaua”. De la 18 ani a continuat activitatea tot la Snagov, dar la lotul olimpic și până în toamna anului 2012 a reprezentat România la cel mai înalt nivel în ceea ce privește canotajul. 

„Canotajul m-a ales pe mine, printr-o cunoștință a tatălui meu. M-a văzut că la 12 ani aveam o înălțime de un metru 76, a considerat că m-aș potrivi pentru acest sport și la îndemnul lui, tatăl meu m-a dus la Mureș. Îmi amintesc că aveam emoții, dar și că ce m-a atras prima dată a fost grupul de fete, cu toate că acasă am două surori. Mai apoi, treptat am aflat ce înseamnă și apoi am simțit pe pielea mea. Cred că m-a schimbat fundamental. Eram un copil foarte emotiv, retras. Pe măsură ce am obținut rezultate și crescând în colectivitate, în echipă, cumva m-am format și ca om, m-a și disciplinat. Rezultatele m-au ajutat să am încredere în ceea ce pot”, ne-a spus, când ne-am întâlnit pentru interviu, Enikő Mironcic. 

Modelele ei în viață au fost de atunci tatăl și antrenorul (Mircea Roman), care întotdeauna o motivau să spere la mai mult, să lupte în continuare, să devină cea mai bună. 

Enikő este militar activ din 1 iunie 2006, când a intrat în sistem cu ordin de ministru. Avea 20 de ani. În acea perioadă activa ca sportiv profesionist, în cadrul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”. Așa că, din 2006 până în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, a fost sportiv, angajat al Ministerului Apărării, pentru care principala activitate erau antrenamentele istovitoare și competițiile internaționale. 

Vorbind despre competiții și rezultate, pentru Enikő Mironcic cea mai mare realizare este medalia olimpică de bronz, obținută la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, dar nu sunt uitate nici cele de aur de la mondiale și europene. O listă întreagă cu reușitele echipei din care a făcut parte este și în prezent publică pe site-ul Comitetului Olimpic și Sportiv Român. 

Când am întrebat-o despre ce își mai amintește de la Jocurile Olimpice de la Beijing, Enikő ne-a spus: „Am impresia că a fost un vis. (...) Îmi amintesc de căldură, dar și faptul că nu puteam să vedem cerul din cauza poluării, artificial se provocau niște ploi ca să se mai însenineze. Am avut și două săptămâni la dispoziție să vizităm Zidul Chinezesc, Orașul Interzis și multe altele”. 

Dorința de a avea și o viață de familie împlinită a făcut-o să pună pe plan secund cariera de sportiv și în final chiar să îi pună capăt, decizie rămasă definitivă după 2014, când a dat naștere fetiței sale. 

De aproape 10 ani lucrează la CMJ Covasna  

Din 2013, aceasta este militar profesionist în cadrul Centrului Militar Județean (CMJ) Covasna. 

„Am avut emoții fantastice”, ne-a spus Enikő, amintindu-și de primele zile. Când am aprofundat discuția pe asemănările dintre cariera de sportiv și cea de militar am aflat că sunt multe aspecte comune care au ajutat-o să se adapteze rapid noii vieți.  

„Pentru mine e o normalitate să trăiesc după niște reguli, pentru că de la 12 ani aveam stingere, deșteptare, ore de antrenament. Sunt învățată să fiu dependentă de ceas, pentru că totul se desfășura conform unui orar bine stabilit. (...) Sportul m-a disciplinat și m-a format și nu am întâmpinat nicio problemă în a respecta niște reguli”, ne-a împărtășit aceasta. 

Enikő Mironcic este și una dintre interfețele, dacă putem spune așa, sistemului militar în relație cu elevii din județul Covasna, pentru că ea își desfășoară activitatea la Biroul de Informare și Recrutare, unde ocupă funcția de subofițer. Printre atribuțiile sale se numără promovarea ofertei educaționale a Ministerului Apărării, a planurilor de școlarizare pentru Academii, școli de subofițeri, pentru soldații gradați profesioniști și liceele militare. 

În același timp, poate unii dintre voi ați recunoscut-o deja pentru că ea este, în cele mai multe cazuri, femeia din spatele vocii calde care prezintă la evenimentele publice organizate de armată la nivelul Garnizoanei Sfântu Gheorghe: Ziua României, Ziua Unirii Principatelor, Ziua Drapelului și altele. 

„Armata este o instituție care oferă stabilitate și îți oferă un trai cel puțin decent. (...) Pentru mine e continuitate pentru ce am reușit ca sportiv și încerc să fiu o persoană cât mai disciplinată și să fiu cea mai bună variantă a mea. (...) Dacă ar fi, cu mintea de acum, să aleg din nou canotajul nu aș ezita. Pentru că sportului îi datorez foarte multe. Practic tot ce sunt ca om și din toate punctele de vedere”, ne-a mai spus Enikő Mironcic. 

Cuvinte de la șefi 

Despre Enikő, șefii ei au doar cuvinte de laudă și se mândresc să aibă alături o adevărată campioană. Comandantul CMJ Covasna subliniază că meseria de militar este una vocațională și nu este pentru toată lumea, însă Enikő și-a găsit rapid un loc în această familie.  

„Sper să avem alături cât mai mulți colegi care să îndrăznească și să lupte să își depășească limitele așa cum o face doamna Mironcic”, a spus comandantul CMJ, locotenent-colonelul Dorin Neagu. 

O calitate pe care o apreciază cei din jur este și modestia. 

„De când am venit aici, mi-a făcut o impresie deosebită. Nu cred că exagerez când spun că e persoana cea mai modestă, cea mai empatică, altruistă și profesionistă pe care o cunosc. Având în vedere trecutul ei sportiv, plin de realizări, despre care se poate scrie un roman, este, repet, foarte modestă. Niciodată nu am auzit-o să vorbească despre performanțele ei, ci a trebuit să le descoperim noi. Mă simt onorat că am putut să lucrez cu ea trei ani de zile, cât am stat aici”, ne-a spus și locotenent – colonelul Liviu Gaiță, fostul șef de stat major de la CMJ Covasna, noul comandant al Unității Militare de la Arcuș. 

Vremurile tulburi de azi 

Pentru că vremurile tulburi despre care am amintit se referă la conflictul armat din Ucraina, inițiat de Rusia în urmă cu o lună, acesta a fost, desigur, unul dintre subiectele de discuții abordat în interviul cu subofițerul Enikő Mironcic. 

„Pentru noi, recrutorii este puțin mai greu acum, pentru că în contextul actual elevii se uită mai lung la noi, dar ei și populația trebuie să înțeleagă că toți cetățenii avem niște obligații în cazul unei probleme reale. Dacă îndeplinești anumite condiții și e nevoie, vei fi încorporat. În cazul unui război, toți vom fi să servim patria, deși sperăm să nu fie cazul”, ne-a spus aceasta. 

Pe același subiect, comandantul CMJ Covasna și totodată al Garnizoanei Sfântu Gheorghe ne-a spus că populația trebuie să rămână calmă, dar în același timp să fie pregătită. 

„Părerea mea este că nu este cazul să ne alarmăm, în primul rând pentru că suntem sub umbrela NATO și a Uniunii Europene. (...) Suntem puși la adăpost. Nu avem de ce să ne temem. Armata NATO, comparativ cu a Rusiei e net superioară și nu vor iniția un conflict știind că nu au cum să câștige. Necazul cu ucrainenii este că ei nu sunt membri NATO, deși ei și-au dorit. (...) Rolul nostru de oameni este să ne pregătim, așa cum ne pregătim pentru cutremure, pentru incendii, pentru neprevăzut. (...) Trebuie să fim cea mai bună versiune a noastră”, a punctat locotenent-colonelul Dorin Neagu. 

Chiar dacă în mod cert nu acesta este scopul final al acestui articol, de a convinge oamenii să facă armată pentru că e un război în vecini, este probabil util de știut că cei care citesc povestea subofițerului Enikő Mironcic, se simt inspirați și vor să înceapă o carieră militară, pot să găsească informații despre cum să facă acest lucru la Biroul de Informare și Recrutări de la Centrul Militar Județean din Sfântu Gheorghe (Strada Kós Károly 3), de luni până vineri, până la ora 16:00 (marți până la 18:00). 

Sursa foto: arhivă personală