ACTUALITATE 20 decembrie 2013

O persoană a murit într-un accident produs la Cernat

de Székely Emőke | 1485 vizualizări

Un alt accident grav a avut loc vineri dimineața la Cernat. Polițiștii spun că șoferul unei autoutilitare, în timp ce se deplasa pe Drumul Naţional 11 din direcţia Braşov către Târgu Secuiesc, într-o curbă deosebit de periculoasă, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus.

La fața locului s-au deplasat atât polițiști, cât și o ambulanță și un echipaj SMURD. Șoferul autoutilitarei a fost încarcerat între fiarele contorsionate.

„Din accident a rezultat rănirea gravă a şoferului autoutilitarei conduse regulamentar, un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe, iar ulterior acesta a şi decedat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la producerea accidentului” – a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Nicoleta Marin.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.