ACTUALITATE 22 iunie 2021

O nouă experiență la limită și la mila apelor

de Iulia Drăghici - Taraș | 2112 vizualizări

Ploile abundente au avut consecințe și în județul Covasna; cele mai mari efecte s-au văzut la Herculian și Bățanii Mici 

Județul Covasna a fost din nou în sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut la mila apelor. Autoritățile au fost în alertă în zone ca Băcel, Lunca Mărcușului, Sântionlunca și Reci, unde apa din râuri și pâraie a depășit cote de atenție, a inundat terenuri agricole, a dat emoții localnicilor și a impus restricții de trafic. Problemele cele mai mari au fost, însă, în zona Herculian, Bățanii Mici și Brăduț, unde o ploaie torențială a avut consecințe dramatice pentru locuitorii satelor. 

Fiecare cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ din luna iunie vine ca un semnal de alarmă în zonele din preajma apelor, dar nu numai. Pământul îmbibat și cantitatea mare de apă venită subit, pădurile tot mai firave, poluarea, barajele de castori și încălzirea globală vin  aproape în fiecare început de vară cu momente de groază. 

S-a întâmplat și în sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut, dar autoritățile spun că sunt în alertă în continuare. 

În județul Covasna, cele mai afectate localități de inundații au fost Herculian și Bățanii Mici. Asta în timp ce autoritățile, SGA, ISU, Prefectura, serviciile voluntare de pompieri, primărie, supravegheau mai degrabă în zona Râului Negru și Tărlung, la Băcel, Lunca Mărcușului, Ozun și Reci și interveneau cu motopompe. 

Foarte mult s-a lucrat cu pompele, încontinuu începând de vineri. Avem un consum destul de mare la carburant. În zona Râului Negru lucrau 17 motopompe. Pagube mai mari se înregistrează efectiv la Herculian și la Bățanii Mici. Acolo ieri după-amiază, după o ploaie rapidă, a măturat totul în cale. Noroc că nu a prins vreun om. La Biserica Reformată a deschis apa ușa și a intrat acolo cu totul”, ne-a declarat luni, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA), Ioan Ilaș. 

Au fost probleme și în zona drumurilor. De pildă, la Reci, pe DN13E, s-a impus o restricție de circulație pentru mașinile cu masa mai mare de 3,5 tone. 

Atât directorul SGA, cât și prefectul Ráduly István ne-au spus că, din fericire, locuințe nu au fost afectate prea multe, ci mai degrabă curți, grădini, terenuri agricole. Luni după-amiaza nu era disponibil încă un bilanț oficial. 

Se pare, din spusele autorităților, că nici măcar la Herculian, unde apele au pătruns în tot satul, nu au fost multe case inundate, ci doar vreo trei, în rest multe gospodării. 

A fost o ploaie sus în munte, și a venit pe o vale necadastrată, adică nu e în administrarea noastră, ci în cea a autorităților locale”, ne-a spus Ioan Ilaș, care a precizat că de aici, apa s-a vărsat apoi în Pârâul Baraolt. De aici, cantitatea mare de apă s-a revărsat la Bățanii Mici. „De la aceeași ploaie, Pârâul Agreșelor, un afluent al Cormoșului, pe partea dinspre Brăduț, s-a umflat și a afectat vreo șase gospodării”,  a spus Ioan Ilaș. 

Credeți-mă, până nu am fost la Herculian, am crezut că avem probleme în bazinul hidrografic al Râului Negru. Nici pe departe nu a fost așa. Problema adevărată este la Herculian și la Bățanii Mici. Am văzut cu ochii mei o viitură care a intrat în gospodăriile oamenilor și a măturat tot ce a găsit în cale, tot ce era mobil sau gardurile. A lăsat în urmă nămol în grosime de 20, 25, chiar 30 de centimetri. Și cu toate astea, am văzut oameni care au lucrat cot la cot, să care nămolul afară”, ne-a declarat luni prefectul județului Covasna, Ráduly István. 

Solidaritate la Herculian; ministrul Mediului a fost în vizită luni aici 

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, însoțit de prefectul județului Covasna, Ráduly István, au fost luni la Herculian, unde au vizitat Biserica Reformată care a fost inundată. 

Am solicitat administrației locale și conducerii Parohiei Reformate din Herculian să facă inventarul daunelor, iar în cazul monumentului istoric să solicite ajutorul unui expert din partea Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu, dat fiind faptul că biserica este monument istoric de interes național”, a scris luni, pe pagina sa de Facebook, ministrul mediului. 

Despăgubiri 

După ploi, urmează vremea birocrației, care să le asigure cetățenilor despăgubiri. Prefectul spune că prim-ministrul Florin Cîțu a dat asigurări că oamenii vor fi ajutați. 

Când se termină cu inundațiile, comisiile vor evalua pagubele și informațiile vor fi trimise mai departe la minister. Mâine dimineață se vor deplasa comisii în primul rând la Herculian și apoi în fiecare localitate să evalueze, împreună cu primarul și persoanele păgubite”, ne-a spus prefectul. 

De ce se întâmplă astfel de situații 

Aproape că nu a fost an din ultimii cinci ani, poate mai bine, în care în județul Covasna, dar nu numai, ci și în restul județelor învecinate sau din alte zone ale țării, să nu fie inundații la început de vară. Potrivit directorului SGA, mare parte din „vină” o are încălzirea globală, ajutată de defrișările masive și poluare. Nu e de ignorat nici activitatea „neobosită” a castorilor, specie protejată de lege, care construiesc pe albiile râurilor mici baraje și nu mai lasă apa să se scurgă ușor. 

Știți ce s-ar putea face? Să replantăm 20 de ani înapoi ce s-a tăiat. Și să refacem clima. Pentru că de aici provine o mare parte a problemelor. Lucrările de apărare sunt făcute și dimensionate pentru anumite debite. Acum cad cantități foarte mari de apă în perioade scurte de timp. Nu rezistă câteodată și suntem în situația care suntem”, ne-a declarat Ioan Ilaș. 

Între timp, ploile puternice au mai umplut străzi cu apă, ca de exemplu în satul Floroaia Mare din Întorsura Buzăului și probabil și în alte locuri, de care la momentul scrierii articolului nu știam.

Am fost avertizați că schimbările climatice o să ne aducă intensificări ale vântului și ploi rapide, cum a fost la Herculian. Tot anul va fi așa probabil”, a spus, în concluzie, directorul SGA Covasna. 

Nu trebuie să ne lăsăm pe spate. În cursul săptămânii sunt anunțate ploi torențiale de scurtă durată, dar cu debit foarte mare”, a spus și prefectul. 

Recomandări utile de la ISU

Chiar dacă se anunță zile cu temperaturi ridicate, rămân valabile, așadar, și recomandările transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna: 

  • curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
  • nu aruncați la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei;
  • urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;
  • ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor;
  • interesaţi-vă la primărie asupra zonelor inundabile din localitate;
  • construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
  • în cazul unei situații de urgență reale, anunțați de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Sursa foto: Facebook/ Instituția Prefectului - Județul Covasna, ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.