ACTUALITATE Acum 48 minute

O întâlnire specială pentru copiii născuți prematur are loc la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe

de Ștefania Găvăneci | 99 vizualizări

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán” din Sfântu Gheorghe marchează Ziua Mondială a Prematurității printr-un eveniment dedicat foștilor pacienți și familiilor acestora. Instituția medicală organizează luni, 16 noiembrie, de la ora 17:00, o revedere cu copiii care au venit pe lume mai devreme și au stat primele zile sau săptămâni în secția de neonatologie.

„În fiecare an, în luna noiembrie, acordăm o atenție deosebită copiilor născuți prematur – celor care au venit pe lume mai devreme decât era de așteptat și care, încă din primele zile de viață, s-au confruntat cu provocări importante. Această perioadă nu este însă doar despre ei, ci și despre părinții lor, pentru care timpul de după nașterea copilului a fost adesea plin de îngrijorare și incertitudine, dar și de multă speranță și perseverență”,  transmit reprezentanții spitalului.

Medicii și asistentele își doresc să revadă micii pacienți de odinioară și să afle cum s-au dezvoltat. Pentru cadrele medicale este o bucurie să stea din nou de vorbă cu părinții alături de care au trăit cu emoție fiecare mic progres din spital.

Participarea la eveniment este gratuită, însă locurile se alocă pe baza unei înscrieri prealabile. Părinții care doresc să se alăture întâlnirii trebuie să completeze un formular online. 

Acțiunea de la Sfântu Gheorghe marchează Ziua Mondială a Prematurității, un eveniment celebrat anual pe 17 noiembrie pentru a recunoaște lupta celor mai mici pacienți. La nivel global, datele indică 15 milioane de nașteri premature în fiecare an, număr care reprezintă mai mult de un bebeluș din zece. Conform standardelor Organizației Mondiale a Sănătății, un copil este considerat prematur dacă vine pe lume înainte de 37 de săptămâni, în condițiile în care o sarcină la termen are între 39 și 42 de săptămâni.

Sursa foto: Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.