Cu doar câteva ore înainte ca Luna să acopere Soarele deasupra Spaniei, pe străzile din Benavente un om căuta două coliere metalice și o șurubelniță într-un magazin local de feronerie. Nu era o scenă dintr-un film de comedie, ci pregătirea de ultimă secundă pentru un spectacol astral. Omul acela era Felician Ursache. În Sfântu Gheorghe mulți îl știu drept directorul Oficiului Județean de Cadastru, iar comunitatea l-a desemnat „Covăsneanul Anului” la Gala Superlativelor Covasna Media, un pasionat de astronomie care a străbătut mii de kilometri pentru a prinde din nou umbra Lunii.

Pentru el, eclipsa din 12 august nu a fost doar a șasea vânătoare de eclipse din viață, ci o călătorie de un minut și 22 de secunde în care lumina s-a schimbat, aerul s-a răcit, iar Soarele a apus altfel deasupra a o mie de oameni adunați în același loc. Am vorbit cu Felician Ursache despre emoția care nu dispare nici după șase eclipse pe trei continente, despre o vacanță în doi construită în jurul cerului și despre magia scurtă de la capătul lumii.

– De ce ați ales Spania pentru a observa eclipsa din 12 august și cât timp a durat pregătirea acestei călătorii?

În primul rând, alegerea a fost dictată de banda de totalitate a eclipsei, care traversa o parte importantă a Spaniei. Dar Spania avea și un avantaj foarte practic: este relativ ușor accesibilă din România, are o infrastructură foarte bună și puteam închiria o mașină, ceea ce pentru o eclipsă este extrem de important. Practic, îți rezervi cazarea într-un loc, dar trebuie să fii pregătit ca, dacă vremea se răzgândește, să te răzgândești și tu și să pleci după cerul senin.

A contat foarte mult și faptul că puteam transforma această mică expediție astronomică într-un concediu mai amplu împreună cu soția mea. Ar fi fost păcat să zburăm până în Spania doar pentru un minut și ceva de totalitate! Așa că am construit în jurul eclipsei o călătorie mai lungă: câteva zile la Madrid înainte de fenomen, apoi Benavente pentru eclipsă și, după aceea, Galicia și coasta Atlanticului. Eclipsa a fost, bineînțeles, punctul central, dar în jurul ei am construit o vacanță foarte frumoasă.

Pregătirea a început cu câteva luni înainte: zboruri, cazări, mașină închiriată, echipament și analiza mai multor zone posibile de observație. Dar într-o expediție pentru eclipsă există un lucru pe care nu-l poți rezerva cu luni înainte: cerul senin. Locul exact de observație îl hotărăști, de fapt, abia în ultimele zile sau chiar în ultimele ore, în funcție de prognoza meteo.

– Vânătoarea de eclipse depinde enorm de vreme. Câtă emoție a existat în orele dinaintea fenomenului și cum au fost condițiile la fața locului?

Vremea este probabil cel mai mare factor de stres la o eclipsă totală. Poți să pregătești luni întregi călătoria, să ai avion, hotel, mașină, aparatură, totul perfect organizat, iar la final să apară un singur nor exact în minutul în care nu trebuie.

La eclipsa aceasta am avut însă un noroc extraordinar. Eram pregătit să conduc chiar și 200–300 de kilometri dacă prognoza ar fi arătat că trebuie să fugim după cer senin, dar, aproape permanent, prognozele pentru zona Benavente au fost foarte bune. Pentru cine a mers la eclipse și știe cât de mult urmărești vremea în zilele dinainte, a fost aproape suspect de liniștitor.

Bineînțeles, emoția nu dispare complet. Cu câteva ore înainte te uiți la cer mult mai des decât la ceas: dacă apar nori, cum este transparența atmosferei, cum arată orizontul spre vest, pentru că Soarele era deja foarte jos.

La Benavente am avut până la urmă condiții extraordinare: cer foarte bun, vizibilitate excelentă spre vest și, ca bonus, locul de observație era la numai zece minute de mers pe jos de hotel. Nu se întâmplă prea des să pleci la o eclipsă totală și partea cea mai grea a deplasării să fie o plimbare de zece minute.

În jurul nostru erau aproximativ 1.000 de oameni, iar atmosfera a fost fantastică. Este ceva aparte să vezi atât de mulți oameni privind în aceeași direcție și așteptând exact același moment. Iar când începe totalitatea, pentru câteva zeci de secunde parcă dispare orice altceva.

– Ce simte un pasionat de astronomie în cele câteva minute de obscuritate totală? Ați reușit să surprindeți cadrul pe care vi l-ați dorit?

Este foarte greu de descris în cuvinte. Pentru mine a fost a șasea eclipsă totală de Soare la care am fost prezent și pot spune că experiența nu devine deloc „rutină”.

Prima a fost eclipsa din 11 august 1999, pe care am văzut-o la București. Apoi au urmat 29 martie 2006, la Antalya, în Turcia; 22 iulie 2009, la Shanghai, în China; 13 noiembrie 2012, la Cairns, în Australia; și 8 aprilie 2024, la Indianapolis, în Statele Unite. Iar acum, pe 12 august 2026, la Benavente, în Spania, am ajuns la numărul șase.

Așa că am avut ocazia să urmăresc umbra Lunii prin destule locuri ale lumii, de pe trei continente, dar lucrul extraordinar este că emoția nu scade de la o eclipsă la alta. Știi foarte bine, din punct de vedere astronomic, ce urmează să se întâmple, poți explica fenomenul în cele mai mici detalii, dar când îl vezi cu ochii tăi emoția este cu totul alta.

Lumina începe să se schimbe, peisajul capătă o culoare stranie, temperatura pare să scadă, iar apoi, într-un timp foarte scurt, Soarele dispare complet în spatele Lunii și apare coroana solară. Este unul dintre puținele momente în care poți ști perfect ce se întâmplă și totuși să rămâi pur și simplu impresionat.

La Benavente, totalitatea a durat aproximativ un minut și 22 de secunde. Pare mult când citești cifra, dar când ești acolo trece incredibil de repede. Senzația este că timpul se comprimă.

Și mai există o provocare: ai venit cu aparatură și vrei imagini, dar în același timp nu vrei să trăiești eclipsa privind un ecran. Așa că trebuie să ai suficientă încredere că instrumentele își fac treaba și, la un moment dat, să-ți amintești cel mai important lucru: să ridici ochii și să privești eclipsa.

Am reușit exact ceea ce îmi propusesem: am făcut timelapse-ul eclipsei, am filmat integral faza de totalitate, iar apoi am continuat până la apus, când Soarele a coborât sub orizont fiind încă în fază parțială.

Pentru mine, combinația aceasta dintre eclipsă și apus a făcut experiența cu totul specială. Am văzut mai multe eclipse totale, dar fiecare are ceva numai al ei, iar aceasta va rămâne, cu siguranță, eclipsa de la apus.

– Ce echipamente ați împachetat în bagaje pentru acest drum și care sunt principalele provocări când fotografiezi un astfel de moment unic?

Eu, de fapt, nu mă consider un vânător de eclipse în sensul clasic al cuvântului. Bucuria mea principală este să reușesc să fiu prezent la o eclipsă totală de Soare și să mă bucur efectiv de fenomen. Pentru mine este, fără îndoială, cel mai frumos fenomen astronomic pe care îl putem vedea.

Tocmai de aceea, la eclipsele anterioare nu am cărat după mine un arsenal astronomic. De obicei aveam un aparat de fotografiat, telefonul și eventual un binoclu. Am preferat întotdeauna să văd eclipsa cu ochii mei, nu să petrec totalitatea luptându-mă cu meniurile unei camere foto.

De data aceasta însă am luat cu mine un Seestar S50, un telescop portabil, compact și automatizat, foarte potrivit pentru o asemenea călătorie. Când mergi cu avionul, fiecare kilogram începe să capete o importanță astronomică, așa că un instrument mic și automatizat este un mare avantaj.

L-am folosit pentru imagini și pentru timelapse-ul eclipsei, iar faza de totalitate am filmat-o integral.

Cea mai mare provocare este foarte simplă: nu există a doua încercare. Dacă ai ratat focalizarea, dacă trepiedul se mișcă, dacă ai încadrat greșit sau ai o problemă de expunere, eclipsa nu spune „nicio problemă, mai facem o dată”.

În cazul acestei eclipse exista și dificultatea suplimentară că Soarele era foarte jos deasupra orizontului. Din acest motiv am testat și pregătit totul înainte, cu ideea ca în timpul totalității aparatura să lucreze cât mai mult singură, iar eu să pot face ceea ce venisem, de fapt, până în Spania să fac: să mă uit la eclipsă.

– Care este următorul fenomen astronomic mare pe care l-ați marcat deja în calendar? 

Următoarea mare țintă este destul de evidentă: eclipsa totală de Soare din 2 august 2027.

Va fi una dintre eclipsele spectaculoase ale acestei perioade. În zona maximului, în Egipt, totalitatea va ajunge la aproximativ 6 minute și 23 de secunde, ceea ce este enorm pentru o eclipsă totală. După un minut și 22 de secunde la Benavente, șase minute sună aproape ca un lungmetraj!

Banda de totalitate va trece prin sudul extrem al Spaniei și zona Gibraltarului, apoi prin nordul Africii, prin Maroc, Algeria, Tunisia, Libia și Egipt, continuând prin Peninsula Arabică spre Yemen și Somalia.

Din punct de vedere astronomic este foarte tentantă. Din punct de vedere logistic, o expediție pentru 2027 va fi ceva mai complicată și locul trebuie ales cu atenție, așa că deocamdată spun doar atât: este foarte serios trecută pe listă.

– O astfel de expediție aduce mereu amintiri memorabile. A existat vreun moment neprevăzut sau o întâmplare amuzantă din această călătorie pe care o veți povesti mereu prietenilor? 

Da, a existat și inevitabila aventură tehnică. Cu numai câteva ore înainte de eclipsă mi-am dat seama că, în poziția din care urma să observăm, cea mai bună soluție era să fixez Seestar-ul, cu picioarele trepiedului strânse, de un stâlp. Numai că pentru această idee genială de ultim moment îmi lipseau tocmai lucrurile esențiale: ceva cu care să-l leg serios, două coliere cu șurub și o șurubelniță potrivită.

Așa că, în loc să mă ocup solemn de mecanica cerească, m-am trezit umblând prin Benavente după sfoară și magazine de feronerie.

Este exact genul de problemă foarte „pământească” pe care n-o găsești în manualele de astronomie: ai venit de la mii de kilometri să vezi cum Luna acoperă Soarele, iar succesul operațiunii ajunge să depindă de două coliere metalice și de o șurubelniță.

Cu o seară înainte, în timpul pregătirilor, m-am împrietenit și cu un grup de astronomi amatori olandezi și belgieni. Când au văzut improvizația, au fost foarte impresionați, au fotografiat-o și, la final, mi-au făcut cadou o pereche de ochelari pentru eclipsă. Așa că pot spune că instalația a primit și o oarecare recunoaștere internațională.

Dar, dincolo de toate detaliile tehnice, imaginea pe care cred că o voi păstra cel mai mult este alta: aproximativ o mie de oameni adunați în același loc, privind spre același Soare și reacționând aproape simultan cu chiote și aplauze în momentul totalității.

Am văzut șase eclipse totale, dar acel sentiment colectiv rămâne extraordinar de fiecare dată. Poți fotografia eclipsa, poți filma coroana solară, poți face timelapse-uri, dar emoția aceea a unei mulțimi întregi care reacționează în aceeași secundă este aproape imposibil de prins într-o fotografie. Trebuie să fii acolo.

Sursa foto: Felician Ursache/ interbenavente.es