ACTUALITATE 19 mai 2020

O clădire din viitor, în centrul orașului Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 5892 vizualizări

Investiția va crea și noi locuri de muncă pe plan local 

Lumea în care trăim devine tot mai tehnologizată, iar domeniul precum IT-ul nu rămâne în urmă cu trendurile nici în județul nostru. Drept dovadă, o clădire de birouri cu un concept inovativ în spate „răsare” pe strada Oltului, în apropiere de clădirea Direcției de Finanțe Publice. Construcția va fi unică din punct de vedere al performanței energetice nu doar pe plan local, ci chiar și în Europa de Est, spun cei care au venit cu ideea. 

Inițiatorii proiectului, antreprenorii covăsneni Debreczeni László și Bihari Béla, au câștigat în 2017 un proiect european pentru compania de IT Gnome Design SRL. Acesta prevede construirea unei clădiri de birouri pentru dezvoltarea aplicațiilor pentru telefoanele mobile și tablete. Costurile totale se ridică la 1,7 milioane de euro, iar în prezent construcția de pe strada Oltului începe să prindă o formă.  

Bihari Béla ne-a spus că această clădire modernă de birouri va avea o mansardă verde care va îmbina tradiția cu stilul arhitectural îndrăzneț, prin folosirea unor materiale naturale și a inovației. Totodată, acest spațiu de lucru ieșit din comun va veni și cu alte avantaje. 

„Desigur, cu această extindere, vor fi create și noi locuri de muncă. Am planificat strategia companiei pentru următorii zece ani pe baza programului „Investim în viitor - Gnome Design 2030”. Aceasta include, printre altele, proiectul actual de investiții, dar, în paralel, vom consolida și linia de proiecte de cercetare bioinformatică în cadrul programului H2020 al Uniunii Europene. Intenționăm să fim primii în regiunea noastră în ceea ce privește platformele software bazate pe inteligența artificială și învățare automată. Dorim să implicăm cercetători și tineri profesioniști locali în aceste proiecte, care permit acasă dezvoltarea tehnologică la cel mai înalt nivel”, ne-a spus președintele IT Plus, Bihari Béla. 

Conform acestuia, unul dintre scopurile proiectului este ca orașul Sfântu Gheorghe, dar și județul Covasna să devină o alternativă reală pentru profesioniștii în domeniul IT care își doresc să participe la proiecte de nivel mondial.  

Dacă lucrurile vor decurge conform planului, la începutul anului se va lucra din noua clădire  

Bihari Béla a precizat totodată că lucrările de construcție vor fi finalizate, cel mai probabil, la începutul anului viitor, însă acest lucru depinde și de efectele pe care le va avea pandemia la nivel mondial.  

Este de subliniat și că acest proiect a obținut pre-certificarea  „Quality Assured Passive House” din partea Institutului Internațional al Casei Pasive din Darmstadt, Germania. Acest lucru demonstrează faptul că această clădire va fi o realizare unică din punct de vedere al performanței energetice a clădirilor nu doar pe plan local, ci și în Europa de Est. 

Antreprenorul a adăugat că unicitatea proiectului se desprinde și din componența echipei. 

„Mi se pare unic faptul că doi antreprenori cu interese de afaceri diferite au reușit să viseze un parteneriat comun pentru crearea unei valori adăugate prin aplicarea know-how-ului lor împreună în prezentul proiect. Mai mult, am reușit să lucrăm cu o echipă de designeri și constructori care, în ciuda birocrației de decontare greoaie, nu a renunțat la propunerile și la soluțiile inovatoare și de perspectivă”, ne-a spus Bihari Béla. 

„Aceste lucruri trebuie să se întâmple și la noi”

În județul Covasna, domeniul IT-ului cunoaște o creștere semnificativă în ultima perioadă, precizează președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, Edler András-György. Clădirea de pe strada Oltului ar putea fi pe viitor un reper și pentru instituțiile publice care își propun să facă investiții, spune acesta.  

„Cei doi antreprenori vor să meargă pe IT și cercetare în primul rând, ceea ce este foarte bine, pentru că noi oricum promovăm de ani buni IT-ul ca și un posibil pol de dezvoltare al județului Covasna. Și atunci orice astfel de inițiativă este binevenită și în plus demonstrează că într-adevăr și afaceriștii din zona noastră sunt capabili să atragă o astfel de sumă substanțială, un milion de euro. Nu știu dacă mai e vreun astfel de proiect în zonă. Va fi prima clădire pasivă de birouri care iarăși este un lucru foarte interesant. Aceste lucruri trebuie să se întâmple și la noi, adică nu numai să vorbim că altundeva tind spre economii de energie prin case pasive și mai ales instituții pasive. Uite că și la noi se poate”, ne-a spus Edler András-György. 

Președintele CCI Covasna a precizat de asemenea că o altă investiție importantă, de data aceasta din bani publici, este și Design Bank-ul. 

„Să nu uităm că este și Design Bank-ul, care este de asemenea un proiect foarte important. Noi ca și Cameră de Comerț am fost printre inițiatori, împreună cu Clusterul de IT. Am lucrat mult pe proiectul respectiv și acum e pe șine ceea ce este un lucru bun. Inovarea, cercetarea încep să apară în județul nostru vizibil”, a mai adăugat spus Edler András-György. 

Autoritățile locale au anunțat săptămâna trecută că a fost încheiat contractul pentru modernizarea fostului sediu al BNR din Sfântu Gheorghe, în locul căruia va fi creat Design Bank - un centru de inovație pentru tinerii din IT și domeniile creative. Așadar, lucrările sunt planificate să înceapă luna viitoare. 

Tot la capitolul investiții mari, dedicate în special tinerilor, se încadrează și cel mai mare Centru Cultural și de Tineret din țară, care ar urma să se construiască după ce fostul Hotel Bodoc din centrul reședinței de județ va fi demolat.

Statistica economiei din județul Covasna, întocmită de CCI Covasna, arată că domeniul Cercetare, dezvoltare și high-tech, în care se încadrează și IT-ul, a înregistrat în 2019 o majorare cu aproape 26% la cifra de afaceri și aproape 69% la profit.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.