Despre importanța postului și faptelor bune

Săptămâna Patimilor înseamnă ultimele zile de post înainte de sărbătoarea Învierii Domnului. E o perioadă în care ne putem disciplina trupul, făcându-l să renunțe la anumite plăceri și obiceiuri mai puțin benefice, și ne putem concentra asupra rugăciunii și faptelor bune. Despre importanța și finalitatea postului, dar și despre semnificația Învierii și rolul iertării ne vorbește, în rândurile de mai jos, părintele Sebastian Pârvu.

Postul educă voința omului

„Sfântul Apostol Pavel zice că ‘Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos’ și prin asta înțelegem și partea legată de post”, spune părintele Sebastian Pârvu. „Postul educă voința omului, pentru că ai mâncare în frigider și zici Ok, nu vreau să mănânc. Acolo e ideea. Că cine n-are să mănânce, postește fără voie. Apoi, pe lângă partea de voință, postul înseamnă strunirea corpului. În mod normal, trupul și sufletul ar trebui să trăiască în armonie, dar în viața de zi cu zi nu este așa (...). În această bătălie dintre suflet și trup, postul vine să echilibreze un pic lucrurile, să disciplineze trupul. Or postul nu se referă doar la regimul alimentar - altfel ar fi doar o dietă alimentară (...), ci implică o interiorizare mai mare a omului. Pe lângă mâncare, trebuie să renunți la ceea ce-ți place, la ceea ce faci des - privitul la televizor, internet -, la lucrurile care în mod normal îți ocupă din timp, și să înlocuiești acel timp cu ceva. Cu mai multă meditație, introspecție, mai multă lectură. Nu poți să ții numai post, ci și să te rogi, să faci fapte bune. Toate acestea lucrează într-un sistem, la fel ca viața creștinului.  Postul este un segment important din acest sistem, pentru că te disciplinează“, adaugă părintele.

Nu trebuie să postim fără îndrumarea unui duhovnic

„Totodată, postul reprezintă o ruptură în viața de zi cu zi obiceiul nostru, și alimentar vorbind, metabolismul este forțat, un pic, să schimbe anumite lucruri. Se produc, în noi, niște schimbări la nivel biologic, apare și o stare de slăbiciune, și o de anemie - nu zic că nu - dar apare și o parte de detoxifiere“, precizează părintele. „E un lucru foarte important de înțeles, nu e bine să postim haotic. Este bine să avem un îndrumător în ceea ce privește postul și viața noastră duhovnicească, în general, iar acel îndrumător este duhovnicul. Sunt situații în care nu suntem așa de sănătoși pe cât am vrea să credem - diabetici, bătrâni, femei însărcinate, bolnavi - care toți au anumite norme speciale în ceea ce privește postul. Acel duhovnic, care te cunoaște și îți cunoaște capacitatea, poate să te îndrume astfel încât să nu greșești. Și prea multă râvnă, aplicată individual, poate să facă rău“, avertizează părintele.

Finalitatea postului – spovedania și împărtășania

„Postul trebuie să se finalizeze prin spovedit și împărtășit. Altfel, e ca și cum ai înota, dar tu înoți spre un port, înoți în cerc sau în zigzag. Trebuie să știi: am plecat de pe țărmul acesta, ajung dincolo. Așa și aici: am început să postesc, nu e de ajuns să se termine postul, dacă nu m-am spovedit și împărtășit. A te împărtăși înseamnă a primi sângele și trupul mântuitorului - pâinea și vinul“, ne reamintește părintele.

În săptămâna Patimilor trebuie să interiorizăm mai mult

„Săptămâna Mare, sau a Pătimirii, sau a Patimilor lui Iisus, este o săptămână specială, care implică o asceză deosebită. Dacă până acum postul mare oricum este cel mai greu, cel mai strict post din cele patru, câte sunt într-un an, săptămâna aceasta este și mai austeră - ar trebui să interiorizăm mult mai mult și să fim mult mai restrictivi cu noi înșine. De ce? Pentru că noi actualizăm niște evenimente din istoria Mântuitorului. Știm cu toții că miercuri s-a hotărât să fie răstignit, s-a pus ca intenție planul de ucidere a Lui, iar vineri are loc prinderea și răstignirea acestuia. După aceea survine moartea, și, după trei zile, Învierea“, subliniază părintele Sebastian.

„Ca lucru special, în săptămâna aceasta, avem deniile. Acum sunt niște slujbe de seară, dar în vechime durau foarte mult, 6-7 ore, se începea de seara și mergea de dimineață. În textele acestor slujbe se face referire la ultimele momente ale vieții lui Iisus pe pământ (...). Se arată latura profetică - Iisus a spus tot timpul că în vechiul testament există anumite pasaje - mesaje mesianice - în care s-a vorbit despre drumul pe care trebuie să-l parcurgă El - va veni, va învăța lumea, va face minuni, va pătimi, va muri și pe urmă va învia. Ni se întărește ideea că nimic nu e întâmplător în viață, Dumnezeu are grijă de ce se întâmplă în univers - asta nu înseamnă că anulează liberul arbitru al omului, noi putem fi parteneri, sau putem fi contrari lui Dumnezeu prin viața noastră - dar Dumnezeu așa le-a potrivit, încât a parcurs toate etapele pe care și le-a proiectat în viață, până a ajuns pe Golgota.

„Nu-l poți urma pe Dumnezeu decât pe cărarea Lui“

- Care este importanța Învierii?, l-am întrebat pe părintele Sebastian Pârvu

- Sfântul Apostol Pavel ne spune foarte clar: dacă nu credem în Înviere, totul este zadarnic – viața, propovăduirea, biserica. Nu trebuie să fii mare filosof să vedem că lumea în care trăim este o lume nedreaptă. Noi spunem că această lume e o anticameră a veșniciei. Nu poți intra în lumea cealaltă fără înviere. Toată învățătura creștină se bazează pe Înviere. Trebuie să conștientizăm acest lucru, dacă nu credem în înviere, avem o mare problemă. Dacă credem în înviere, trebuie să știm ce să facem pentru a beneficia de ea. Trebuie să urmezi învățăturile lui Iisus, nu există altă cale. Atunci, postul, rugăciunea, modelul de conduită morală, ne duc spre Iisus la înviere. Nu-L poți urma pe Dumnezeu decât pe cărarea Lui. Degeaba încerci să zbori când trebuie să înoți“, subliniază părintele Sebastian Pârvu.

„Prin Înviere, Iisus așa a arătat că e Dumnezeu. De aceasta, la noi, la creștini, Învierea Domnului e cea mai mare sărbătoare”, spune și preotul catolic Szabo Lajos.

Să nu pierzi totul într-o masă!

„Dacă am postit 40 de zile, deja am intrat într-o anumită, moderație, anumită reținere, abstinență, ar fi nefericit ca, trecând postul, să ajungem (...) la îmbuibare, la lipsa controlului, la probleme de sănătate. Dacă ai fost reținut până acum, trebuie să ai grijă cum pornești, să nu pierzi totul într-o masă. După ce s-a ridicat postul, nu înseamnă că gata, abandonezi orice restricție, pot să fac de toate. Dacă m-am înălțat sufletește, ideea este să rămân la nivelul acela, să nu cad înapoi. Că dacă voi cădea, voi ajunge mai jos decât am fost. De asta trebuie să existe un echilibru duhovnicesc în care să ne dăm seama că viața omului trebuie să fie o viață ascendentă, să urcăm pas cu pas, să ne străduim în fiecare zi să fim mai buni, or postul și exemplul Mântuitorului ne sunt evidente în acest sens”, ne atrage atenția părintele Pârvu.

Despre propunerea Papei de a sărbători Învierea în aceeași zi cu catolicii

Anul acesta, Sfintele Paști pică din nou în aceeași dată pentru catolici și ortodocși. În 2015, papa Francisc a propus ca ortodocșii și catolicii să sărbătorească Învierea Domnului în aceeași zi, la o dată fixă. „Propunerea Papei există de mult timp, Papa are mai multă vizibilitate în spațiul public, dar și noi ortodocșii ne dorim același lucru (...). Mă gândesc la un necreștin care îi întreabă pe creștini ce sărbătoresc. Catolicul zice Învierea Domnului, iar ortodoxul îi răspunde că el sărbătorește Învierea Domnului peste două săptămâni. La care necreștinul poate întreba: dar nu a înviat o dată? Sunt întrebări pertinente și greu de ajuns la un numitor comun din cauza omului, pentru că Dumnezeu clar nu ne vrea dezbinați. Va mai dura până când (...) unitatea nu va fi doar declarativă, ci și se va simţi”, a subliniat părintele Sebastian Pârvu.

„În țara asta, sunt și catolici, și ortodocși, dacă vom reuși să sărbători împreună, va fi foarte bine. Cred că odată se va întâmpla să sărbătorim Sfintele Paști în aceeași zi, dacă există dorință. Și cred că ambele părți își doresc acest lucru”, ne-a spus și preotul catolic Szabo Lajos.

Să nu ne iertăm doar de sărbători!

- Cât de important este să iertăm?, l-am mai întrebat pe părintele Pârvu.

- Cel mai important! Prima condiție, în relația cu Dumnezeu, este să ierți. Iisus este cel care ne învață să iertăm necondiționat. În momentul în care este întrebat de câte ori se cuvine să ierte un om, el zice ‘de șaptezeci de ori câte șapte’. Dumnezeu este cel care ne iartă și sunt și foarte multe parabole ale lui Iisus care au ca mesaj central iertarea – fiul risipitor, dregătorul care-și iartă supușii... În relația cu Dumnezeu e nevoie de iubire și iertare și de fapte. Faptele sunt dovada. Credința fără fapte este moarte, spune Sfântul Apostol Iacob.

- Să încercăm să ne iertăm doar la sărbătorile mari, sau ar trebui în fiecare zi?

- Nu există așa ceva! Așa cum iubirea lui Dumnezeu nu se oprește niciodată vizavi de om, același lucru este valabil și pentru iertarea umană. Am o sintagmă: să nu fim creștini doar de duminică.

- Dar putem, de Înviere, să  profităm de sărbătoare, ca să iertăm?

- În fața lui Dumnezeu timpul nu are valoare. Omul este cel care are nevoie de timp. E nevoie pentru om să știe că odată pe an sunt Paștele, Crăciunul, zilele pomenirii celor adormiți. Asta nu înseamnă că în fiecare zi nu poți să spui o rugăciune pentru cel adormit. Așa avem nevoie de ziua de naștere să ne amintim că înaintăm în vârstă, deși o realitate care oricum se desfășoară – ne naștem, creștem, îmbătrânim și plecăm la Domnul. Dacă până la sărbătorile importante omul are o evoluție individuală, concentrându-se asupra lui însuși, când ne apropiem de aceste evenimente religioase, vedem cum colectivitatea ne urmează. Toată lumea se pregătește de Paște. Atunci e o ocazie să avem un numitor comun. Cu fiecare zi mă străduiesc să fiu mai bun, dar cu această sărbătoare am ocazia ca toți membrii comunității să fie mai buni. Și am putea „profita“ de această conștientizare. Nu doar eu încerc azi să fiu mai bun, încă zece lângă mine încearcă să fie mai buni. Identificăm biserica cu o instituție, fără să conștientizăm că facem parte din ea. Noi suntem responsabili nu doar de soarta, ci și de evoluția ei. Dacă tu, creștin ortodox nu te implici în activitatea bisericii (...), indiferența sau starea de-o parte poate să producă un dezechilibru sau derapaj. La un moment dat Dumnezeu o să ne întrebe: puteai să intervii, de ce n-ai intervenit? Ție ți-am dat viața în dar, ce ai făcut cu ea? Eu ți-am arătat că se poate, ți-am arătat cum“.

Când vrem să fim mai buni, nu suntem singuri

- Aveți un gând de încheiere?

- Să fim mai buni! Există și o parte bună, și o parte rea în fiecare dintre noi, dar noi trebuie să vedem bunătatea în celălalt. Trebuie să înțelegem că, în demersul acesta de a fi mai buni, nu suntem singuri. Nu doar omul face efort. Dacă suntem singuri ne dăm seama că nu putem face multe lucruri. Suntem neputincioși, avem afecte, slăbiciuni. Dar avem un avantaj: Dumnezeu este cu noi.  Dumnezeu stă și așteaptă să fie invitat. Noi suntem prietenii Lui!