ACTUALITATE 9 ianuarie 2017

Noutăți legislative privind înregistrarea și funcționarea PFA și II

de Covasna Media | 1725 vizualizări

Începând cu data de 16.01.2017, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, se modifică modul de înregistrare și de funcționare a persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (II) și întreprinderilor familiale (IF).

Principalele amendamente vizează numărul maxim de angajați și numărul activităților pe care PFA/II le pot avea în obiectul de activitate, astfel: „PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN“, în timp ce „întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN“.

În ceea ce privește numărul de angajați, „PFA poate desfășura activitățile pentru care este autorizată singură sau împreună cu cel mult 3 persoane angajate de aceasta, în calitate de angajator cu contract individual de muncă încheiat și înregistrat în condițiile legii“.

„Întreprinderea individuală poate angaja cel mult 8 salariați, terțe persoane, cu contract individual de muncă încheiat și înregistrat în condițiile legii și poate stabili relații contractuale, în condițiile legii (…)“.

De asemenea, actul normativ cuprinde un articol nou referitor la studenții care sunt scutiți de la plata taxelor pentru operațiunile de înregistrare și autorizare a unui PFA sau a unei întreprinderi individuale prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, precum și de la plata tarifelor pentru serviciile de asistență prestate de aceste oficii.

Facem precizarea că, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut mai sus, trebuie să solicite oficiului registrului comerțului competent modificarea în mod corespunzător a mențiunilor din registrul comerțului referitoare la obiectul de activitate.

În termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani, oficiul registrului comerțului radiază din oficiu persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu au operat modificările impuse de legislația în vigoare.

Pentru mai multe informații accesați: http://www.onrc.ro/index.php/ro/modificari-privind-inregistrarea-si-functionarea-pfa-si-ii.

Teme articol: legislatie pfa intreprinderi
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.