Noi speranțe pentru reabilitarea CNMV
„Este un proces lung, dar roadele încep să apară”
Cu ocazia semnării unui contract de finanțare pentru reabilitarea Colegiului „Székely Mikó”, primarul Antal Árpád a declarat joi, 24 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, că nici Colegiul Național „Mihai Viteazul” nu va rămâne în umbră, urmând ca un acord similar să fie semnat și pentru cel din urmă. Proiectul care prevede renovarea instituției va fi finanțat din bugetul de stat și de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.
Potrivit documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul „Reabilitarea clădirilor principale, corp A-B, clădire bibliotecă la Colegiul Național Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe”, ar fi vorba de o investiție de peste 20 de milioane de lei. Din această sumă aproximativ 12 milioane de lei vor proveni de la municipalitate, iar restul cheltuielilor vor fi acoperite prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
„Am spus în 2016 că în acest mandat voi încerca să atrag cât mai multe fonduri pentru modernizarea instituțiilor de învățământ. Este un proces lung, dar roadele încep să apară. Deja am modernizat o parte din clădirile Liceului «Mikes Kelemen». Acum semnez un contract pentru Colegiul «Székely Mikó» și suntem aproape și pentru Colegiul Național «Mihai Viteazul» să semnăm un acord similar. Aici este vorba de o finanțare de 8 milioane de lei prin programul PNDL dintr-o sumă totală de aproximativ 24 de milioane. Și în cazul Colegiului «Mihai Viteazul» vom avea un contract asemănător, tot de 8 milioane, finanțare prin Programul Național și cofinanțare de aproximativ 14 milioane de lei din partea municipalității în următorii doi-trei ani”, a declarat joi, 24 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Antal Árpád.
Conform acestuia, pe lângă investițiile care s-au realizat sau care sunt încă pe lista de așteptare, sunt pe hârtie planuri mărețe și pentru alte școli, de data aceasta din fonduri europene.
„Mai avem pentru multe alte școli contracte pe fonduri europene și vom avea și contracte exclusiv pe fonduri proprii cum va fi de exemplu în cazul școlii «Váradi József» unde nu am reușit să obținem fonduri nici europene, nici guvernamentale, cel puțin deocamdată și tocmai din această cauză va trebui din fonduri locale să facem investițiile. (...) Acestea sunt investiții de infrastructură. Celelalte investiții cum ar fi de exemplu dotarea școlilor cu table interactive rulează deja de mult timp. Practic jumătate din sumele pe care le obținem în fiecare an din parcări, merg pentru digitalizarea școlilor. Asta este o sumă destul de mare în fiecare an”, a mai adăugat primarul.
În ceea ce privește reabilitarea Colegiul Național „Mihai Viteazul”, subiectul a fost de mai multe ori în centrul atenției autorităților. Anul trecut, peste 1.500 de locuitori ai reședinței de județ au semnat petiția pentru „Finanțarea investițiilor de reabilitare a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe”, depusă și înregistrată la Primăria Sfântu Gheorghe, proprietarul clădirii de patrimoniu, Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Prefectura Județului Covasna. Scopul acesteia a fost să tragă un semnal de alarmă cu privire la necesitatea unor investiții substanțiale pentru reabilitarea clădirilor care prezintă un grad destul de mare de uzură.