Cât de mare trebuie să fie oceanul de nesimţire din sufletul şi mintea unor politicieni care-şi bat joc de românii din diaspora? Oare românii ăştia, vreo 4, 5 sau 6 milioane, amărâţi aflaţi departe de ţară, de rude, de prieteni, de copii şi părinţi, românii ăştia nu merită decât să fie scuipaţi de nişte drogaţi ai politicii precum „preşedintele care uneşte”, primăriţa de Craiova sau „cumsecadele” moş ministru al Externelor? Oare nu le datorăm acestor amărâţi care stau ore întregi la cozi interminabile ca să voteze, unii în cârje, alţii cu ochii lipiţi de somnul de care n-au avut parte noaptea pentru că au muncit, nu le datorăm acestor oameni PIB-ul cu care se mândreşte candidatul-premier? Nu miliardele de euro trimise acasă de amărâţii ăştia au permis aceluiaşi candidat-premier-preşedinte-vorbitor să se laude cu un şomaj relativ mic şi un consum relativ mare?

Trebuie să fii un nesimţit foarte mândru ca să spui „românii din diaspora nici n-ar trebui lăsaţi să voteze”. Păi ce facem, nesimţiţilor, ne întoarcem la salamul cu soia din care n-au mâncat Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu în anii ’90?! Asta e tot ce-am reuşit să facem în 25 de ani de libertate şi democraţie a la Iliescu?

E ruşinos şi frustrant. Mă uit la românii care stau la cozi kilometri întregi, în ploaie, îmbrăcaţi în drapele tricolore şi mi-e ruşine că-s român! Mi-e o ruşine vecină cu disperarea, pentru că din partea autorităţilor române nu se vede nicio umbră de regret, de înţelegere, de empatie. La ora la care scriu nu ştiu cine va fi viitorul preşedinte al României şi nici nu mă interesează. Ştiu, însă, că lumea românească nu va mai fi la fel după experienţa electorală din această lună noiembrie. Ţara asta nu va mai fi la discreţia politicienilor corupţi şi demagogi indiferent cine va ieşi preşedinte. Şi nu va mai fi pentru simplul motiv că românii adevăraţi, românii patrioţi, românii care nu-şi strigă pe uliţele Parlamentului şi Guvernului mândria că-s români şi ortodocşi îşi vor lua Ţara înapoi. Bulgăraşul de omăt frământat în mâinile diasporenilor s-a transformat în două săptămâni într-un tăvălug sub care vor fi striviţi, mai devreme sau mai târziu, nesimţiţii care ne conduc.

„De ce vreţi să votaţi? Vă sprijiniţi în cârje şi staţi de patru ore la coadă. Cum rezistaţi?” – îl întreabă reporterul pe unul din cele câteva mii de români care ocupă caldarâmul Madridului aşteptând în frig să voteze. „Nu simt nicio durere, vreau să votez pentru că sunt patriot, mă gândesc la România mea şi la cei de-acasă, votez pentru ca lor să le fie mai bine. Votez pentru ca lucrurile să se schimbe în ţară şi să ne putem întoarce acasă”. Vorbele se rostogolesc ca nişte pietre de pe o stâncă, ajung direct în inimă şi se cuibăresc acolo, plângând. Toţi cei care stau la cozile umilinţei de a fi român gândesc la fel. Noi, aici în ţară, nu ştim ce înseamnă să fii departe de casă, de prieteni, de familie. Nu ştie Olguţa Vasilescu, dar ar trebui să ştie candidatul-premier, care a stat prin gările Parisului câteva luni în tinereţea lui. Ăsta ştie, dar nu face nimic, nu mişcă un deget pentru că voturile diasporei nu sunt de partea lui. Şi-atunci, la ce bun să le respectăm acestor români amărâţi dreptul la vot? N-avem nevoie de votul ăstora, sunt mult mai bune voturile de pe moşia baronului de Vlaşca şi Teleorman. Se va lăsa cu scandal, vor fi proteste... ei şi? Pe cine interesează protestele unor diasporeni nenorociţi, fugari pe meridianele Terrei? Pe guvernanţii noştri în niciun caz, ei au treabă cu inventarea de noi metode de furat voturi.

Mi-e ruşine că sunt român şi sentimentul ăsta e al dracului de urât. Pentru mine votul ruşinii s-a încheiat. Nu contează cine va fi preşedintele unei Românii care nu-şi respectă şi nu-şi iubeşte fiii. Tot ce pot să fac este să aştept ca românii să-şi recupereze Ţara care le-a fost furată de nişte nesimţiţi.