Interviu cu Patricia Medeșan, tânăra din Sfântu Gheorghe - șefă de promoție la Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității București, în prezent bursieră și masterandă în Anglia

Într-o Românie în care factorii de decizie lasă educația tot mai în urmă, există tineri care, prin implicarea, devotamentul, inteligența și cunoștințele lor, reușesc să impresioneze mari centre educaționale din străinătate. Nu sunt puțini acești tineri, însă nu sunt atât de mulți pe câți ar merita această țară. Printre cei care își reprezintă cu mândrie țara și comunitățile din care provin se numără și Patricia Medeșan, absolventă a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe și a Facultății de Inginerie Medicală din București. Seriozitatea, talentul și iubirea de carte i-au fost recunoscute și apreciate de o celebră universitate din Anglia, care nu doar că a acceptat-o pentru studii, dar i-a oferit și o bursă generoasă. Tânăra, care a fost binecuvântată și cu inteligență, dar și cu o frumusețe de-a dreptul răpitoare, spune că își dorește să întoarcă în România și chiar în județ, dacă, după finalizarea studiilor, i se oferă șansa să muncească aici în domeniul pe care îl iubește atât de mult, ingineria medicală. Patricia ne-a vorbit mai multe despre experiența studiului în Anglia, despre succes, planuri de viitor, dar și despre importanța educației în viețile tinerilor în interviul care urmează.

Am înțeles că ești absolventă a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. Cum au fost pentru tine anii de școală în acest oraș?

Într-adevăr, am absolvit Colegiul Național „Mihai Viteazul” în anul 2012. A fost o perioadă de care îmi amintesc cu drag de câte ori am ocazia. Anii de liceu au fost presărați cu peripeții, voluntariate și cu bucurie îți mărturisesc că „m-am ales” cu prieteni pe viață. Chiar și acum mă întorc cu drag la foștii profesori și faptul că sunt primită mereu cu brațele deschise nu poate decât să mă bucure. Sunt foarte mândră de toate activitățile și proiectele în care Colegiul Național „Mihai Viteazul” este implicat și pentru faptul că a contribuit semnificativ la scoaterea din anonimat a orășelului nostru.

Pe lângă faptul că ai fost șefă de promoție la Inginerie Medicală, ai reușit și să obții și o bursă de 10.000 de lire la University of Sheffield. Care este „secretul” tău?

Nu există niciun „secret”. Totul constă în descoperirea pasiunii în munca pe care o întreprindem. Atâta timp cât suntem pasionați de ceea ce facem, nu vom percepe nicio activitate drept muncă sau îndatorire. Au fost momente în care am stat în facultate până la miezul nopții sau chiar până la ora 3 dimineața, la ora 8 fiind nevoită să mă întorc. Și nu sunt singura care are parte de astfel de „peripeții”. Însă nu am simțit nicio secundă că aș sacrifica ceva. A fost întotdeauna o deosebită plăcere să lucrez cu profesorii mei, chiar și la ore imposibile. Cât despre bursa pe care Universitatea din Sheffield mi-a acordat-o, nu pot spune decât că este rodul muncii mele. A fost suficient să precizez în ce activități am fost implicată în anii de facultate și ceea ce am învățat ca urmare a implicării mele.

Ce face, din punctul tău de vedere, diferența dintre succes și insucces când vine vorba de educație?

Nu îmi este ușor să răspund la această întrebare, deoarece părerile sunt în general împărțite. Dar cred că sistemul  joacă un rol foarte important în succesul respectiv insuccesul copiilor. Din păcate, sistemul te obligă într-o oarecare măsură să fii bun la toate pentru a putea avea acces la un liceu de prestigiu, la o universitate de prestigiu și așa mai departe. Dacă școala ne obligă să avem rezultate bune la toate disciplinele, când să mai avem timp pentru pasiunile noastre și pentru domeniile în care ne dorim cu adevărat să excelăm? Și revin din nou la ideea de a fi pasionat de ceea ce faci. Copiii ajung să studieze discipline care nu îi fascinează și ajung să se plafoneze; de aici și insuccesul. De asemenea, modul în care părinții își stimulează copiii poate avea un impact semnificativ asupra evoluției elevului pe plan educațional. Însă nu voi detalia, deoarece fiecare părinte are libertatea de a-și educa copilul după bunul său plac.

Înțeleg că în prezent îți desfășori studiile în Marea Britanie. Când ai început oficial școala acolo și cât timp vei sta pentru școlarizare?

Programul de masterat din Marea Britanie a început oficial în 25 septembrie 2017. În mod normal, ar fi planificat să stau pentru un an de zile (cât durează masterul). Însă nu îmi fac planuri de pe acum...nu se știe niciodată ce ne rezervă viitorul.

Ce așteptări ai de la acest nou pas, respectiv de la această nouă experiență educațională?

Am speranța că această experiență mă va schimba atât ca om, cât și ca mentalitate. Mă aștept să văd o evoluție, bineînțeles. Și nu în ultimul rând, nenumărate oportunități! Îmi doresc să profesez în meseria pe care am ales-o și chiar sper ca această experiență să îmi deschidă „multe uși”.

Din câte ai văzut până acum, cum diferă sistemul educațional românesc de cel din Marea Britanie?

Vorbind doar despre sistemul academic, pot spune că diferă destul de mult față de ceea ce am întâmpinat în România. Se pune foarte mult accent pe studiul individual. Cursurile oferă uneori mai puțin de 70% din volumul de informații de care ai nevoie pentru a promova examenul. De asemenea, se pune foarte mult accentul pe munca în echipă cu participări la diverse tutoriale interactive, proiecte și rapoarte. Uneori poate fi foarte solicitant, dar plăcut.

Ce te motivează pe tine să fii atât de serioasă și dedicată în ceea ce privește studiul?

Sunt foarte motivată de dorința de a avea un loc de muncă la care să merg cu drag și unde să fac ceea ce îmi place. Este un domeniu în care poți avea foarte multe satisfacții; nu aș vrea să ratez o astfel de șansă. Și bineînțeles, familia.

Ce urmează după studiile din Marea Britanie?

Îmi doresc să urmez un program de doctorat în domeniul ingineriei medicale, însă nu am plănuit nimic până acum. Vreau să îmi aloc timpul necesar pentru a căuta temeinic și cu simț de răspundere.

În România, se pare angajatorii pun prea mult accent pe experiența în muncă, mai degrabă decât pe diplomele obținute și rezultatele la învățătură. Tu cum privești această situație și unde crezi că ar trebui să încline balanța? Sau ce crezi că ar putea determina ca balanța să fie echilibrată?

Bineînțeles, angajatorii își doresc tineri proaspăt absolvenți și cu zece ani de experiență în domeniul respectiv, lucru imposibil de altfel. De asemenea, notele nu reflectă întotdeauna capacitățile unui om. Cred că ideal ar fi ca acele interviuri, respectiv trieri, să se facă pe baza capacitații posibilului angajat de a aplica cunoștințele dobândite. Nu văd scopul de a avea note mari sau o multitudine de diplome atâta timp cât nu poți fi practic. Aceasta este părerea mea.

Ai în plan să te întorci să muncești în județul Covasna?

Nu mi-am făcut planuri pe termen lung. Am învățat să mă las purtată de oportunități, astfel că nu aș refuza ocazia de a lucra în județul Covasna atâta timp locul de muncă s-ar mula pe domeniul meu de expertiză.

Cum își petrece o șefă de promoție la Politehnică, respectiv bursieră în Marea Britanie, timpul liber?

Îți mărturisesc că de când sunt în Marea Britanie nu prea am avut parte de timp liber. Însă mi-am făcut o mulțime de prieteni aici și de câte ori avem șansa, ieșim în oraș, socializăm, ne jucăm diferite jocuri de strategie și biliard. Uneori, recunosc, îmi place să mă relaxez în camera mea uitându-mă la un film sau citind o carte.

Ce mesaj ai avea pentru tinerii care sunt de părere că învățatul este o pierdere de timp?

Nimic din ceea ce ne poate face mai buni nu este o pierdere de timp. Poate că acum, cât suntem tineri, totul ni se pare inutil, însă vor veni momente în care ne vom folosi de multe informații acumulate în decursul anilor. Învățatul ne ajută să creștem și, de ce nu, să devenim cei mai buni în domeniul în care activăm! După cum îmi spunea un profesor drag mie: în știință e întotdeauna loc de creativitate; degeaba ești un om de știință cu acte în regulă dacă nu ai un pic de perspectivă. Și asta consider că sa aplică în orice meserie. Cu sinceritate îți spun că nu găsesc inutil niciun lucru pe care l-am învățat; dacă nu mi-a folosit neapărat în domeniul ingineriei medicale, mi-a folosit când am întâlnit studenți aparținând altor culturi. Am reușit să dezvoltăm niște discuții foarte interesante de pe urmă cărora am mai adăugat informații la bagajul meu de cunoștințe.

Concret, pe tine cum te-a ajutat și cum te ajută faptul că te-ai dedicat studiilor?

M-a ajutat să văd dincolo de barierele impuse voit sau nevoit de societatea noastră. Mi-a oferit posibilitatea de a studia la o universitate străină. Mulți tineri nu se cred suficient de buni pentru a accede la un învățământ de calitate sau la un loc de muncă mai bun. De ce? Fiindcă societatea ne-a limitat la o viață mediocră și spun asta cu părere de rău. Toți suntem suficient de buni pentru a face ceea ce ne dorim și trebuie să ne implementăm clar și limpede această idee!

Bineînțeles, simt dorul de casă și în ciuda tuturor neajunsurilor, nu aș da România mea pe cioara de pe gard! Însă trebuie să lucrăm masiv la mentalitate. Am convingerea că în acest fel multe lucruri se vor schimba în bine. Faptul că m-am dedicat studiului m-a ajutat să îmbunătățesc la mine anumite aspecte care, sper, mă vor ajuta în viitor.

De curând a început semestrul II. Ce sfaturi ai pentru părinții și copiii care ne citesc, în ceea ce privește învățarea eficientă, care să dea rezultate?

În primul rând le doresc multă baftă învățăceilor și multă răbdare părinților și profesorilor. Nu știu dacă sunt în măsură să sfătuiesc pe cineva cu privire la învățatul eficient deoarece fiecare are ritmul lui. Însă pot spune că un copil care e bun la informatică trebuie încurajat pentru realizările lui în domeniul informaticii, și nu blamat pentru nereușitele la disciplina istorie, de exemplu. Motivația nu va veni niciodată din comparația copilului cu alți colegi de clasa : „dacă X a putut, tu de ce nu ai putut?”; motivația va veni din încurajarea și suportul familiei. Copiii sunt minunați, chiar dacă nu sunt premianți; este posibil ca ei să nu își fi descoperit vocația, încă! Consider că este datoria părinților să îi ajute să își găsească acea vocație.